Constanța are un Patronat al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Construcții
521
La sediul Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Constanța (PIMM) a avut loc, zilele trecute, ședința de constituire a Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Construcții (PIMMC).
Organizația patronală își propune, potrivit conducerii PIMM, susținerea, apărarea, promovarea și reprezentarea intereselor profesionale, economice și sociale ale IMM din sectorul construcțiilor de la nivelul județului Constanța.
Președinte al noii organizații patronale a fost ales Dănuț Cucoveanu. Ceilalți membri ai Consiliului Director sunt: Mihail - Sandy Bica - prim-vicepreședinte, iar vicepreședinți, Costică Nicolae Bucur, Florea Chiser, Ferudin Osman, Costin Alexandru Pitu și Marius Stamate, bineînțeles toți reprezentanți ai unor firme din sectorul construcțiilor.
"Acest demers este parte din strategia Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Constanța pentru perioada 2012 - 2016, prin care se urmărește dezvoltarea și consolidarea mișcării patronale și a reprezentativității întreprinzătorilor din întreprinderile mici și mijlocii din județul Constanța", au precizat reprezentanții PIMM Constanța.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 21 Iulie 2012
Sâmbătă, 21 Iulie 2012
Sâmbătă, 21 Iulie 2012
Sâmbătă, 21 Iulie 2012
Sâmbătă, 21 Iulie 2012
Sâmbătă, 21 Iulie 2012
Sâmbătă, 21 Iulie 2012
Vineri, 20 Iulie 2012