Constanța are un nou magazin Dedeman

3393

Articole de la același autor

Începând de astăzi, constănțenii sunt așteptați la cel de-al doilea magazin Dedeman din Constanța, situat pe Bulevardul Tomis, nr. 385. Are o suprafață construită de peste 15.000 de metri pătrați și 300 de locuri de parcare.

"Acest magazin nu reprezintă doar o nouă reușită a efortului nostru susținut de extindere, ci și realizarea unui nou pas în îndeplinirea viziunii noastre de a crea un mediu excepțional de vânzare cu amănuntul pentru clienții care doresc să-și construiască sau amenajeze locuința sau grădina mult visată", a precizat Dragoș Pavăl, pre-ședintele Dedeman - lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc.

Magazinul din Tomis Nord, care a fost ridicat printr-o investiție de 15,5 milioane de euro, și a cărei panglică s-a tăiat aseară, în prezența a zeci de invitați, păstrează, din punct de vedere al organizării, produselor și serviciilor oferite, aceleași caracteristicile ca și celelalte 26 de la nivel național.

Constănțenii găsesc pe rafturile magazinului peste 45.000 de produse din toate domeniile necesare proiectelor de construcție, reabilitare sau amenajare: materiale de bază în construcții, gresie și faianță, instalații termice, instalații sanitare, instalații electrice, mobilă, decorațiuni interioare, electrocasnice și electronice, utilaje, scule și accesorii și produse pentru grădină.

Mândria noului magazin este sera complet automatizată, dar și raionul de decorațiuni, acolo unde constănțenii pot găsi, așa după cum a subliniat și Dragoș Pavăl, multe produse unice pe piață, având în vedere că au colaboratori care desfac exclusiv prin Dedeman.

Gamă extinsă de servicii

Noul magazin se poate lăuda cu o echipă de 191 de angajați, ce au trecut printr-o pregătire de două luni de zile și care îi vor ajuta pe constănțeni să ia cele mai bune decizii.

"Pentru a preîntâmpina nevoile și dorințele clienților noștri și a-i ajuta să își ducă la bun sfârșit proiectele legate de căminul sau grădina lor, în cel mai scurt timp, în cele mai bune condiții și la cel mai bun raport calitate-preț, am adus și în Tomis Nord gama extinsă de servicii auxiliare", au anunțat reprezentanții Dedeman. Astfel, constănțenii vor beneficia și aici de livrarea mărfurilor la domiciliu, soluții de finanțare, consultanță gratuită, service în garanție și postgaranție pentru centrale termice și scule electrice, proiectare băi și bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecționare perdele sau retur produse.

Acest al doilea magazin Dedeman din Constanța, din Tomis Nord, este deschis la trei ani și jumătate de la inaugurarea primului magazin de la malul mării, situat în Agigea. Seria inaugurărilor din 2012 continuă însă cu alte patru magazine care urmează să primească primii clienți în acest an.

Cu 26 de magazine, dintre care cinci inaugurate în 2011, în Cluj-Napoca, Drobeta Turnu - Severin, Baia Mare, Alba Iulia și Tulcea, compania Dedeman a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste două miliarde de lei și are ca obiectiv pentru anul în curs creșterea cifrei de afaceri cu 10%.

La nivelul întregii țări, în magazinele Dedeman, acum 27 la număr, care au în total peste 285.000 mp suprafață de vânzare, lucrează mai bine de 5.000 de persoane.

v v v

Dedeman este o afacere a doi antreprenori români, care a început în 1992. În 20 de ani de activitate au dezvoltat o companie care a înregistrat un succes constant, datorat în mare măsură strategiei de business desfășurată în jurul clientului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 01 Februarie 2012
Stire din Social : Oamenii gerului
Marţi, 20 Decembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Crin Antonescu vine la Constanța
Vineri, 09 Decembrie 2011
Stire din Eveniment : Incendiu la o casă din Constanța
Vineri, 18 Noiembrie 2011
Stire din Eveniment : Incendiu la o casă din Constanța
Pagina a fost generata in 0.5929 secunde