Comisia Europeană a lansat Codul de Conduită pentru marketing în sectorul alimentar

629
Comisia Europeană a lansat Codul de Conduită pentru marketing în sectorul alimentar - comisiaeuropeana-1626199057.jpg

Articole de la același autor

Comisia Europeană a lansat recent codul de conduită pentru practici comerciale şi de marketing responsabile în sectorul alimentar. Codul de conduită face parte din strategia „De la fermă la consumator” a Comisiei şi reprezintă un element esenţial al eforturilor UE să sporească disponibilitatea şi accesibilitatea unor opţiuni alimentare sănătoase şi durabile, care să contribuie la reducerea amprentei noastre globale asupra mediului. El a fost elaborat în colaborare cu asociaţii şi întreprinderi din UE, cu participarea şi contribuţia activă a organizaţiilor internaţionale, a ONG-urilor, a sindicatelor şi a asociaţiilor profesionale, precum şi a serviciilor Comisiei Europene. „Cu această ocazie, marcăm unul dintre primele rezultate tangibile ale activităţii noastre din cadrul strategiei «De la fermă la consumator», care vizează stabilirea unui sistem alimentar sănătos şi ecologic. O cooperare strânsă între toţi actorii din domeniu este esenţială pentru realizarea unei tranziţii reuşite către sisteme alimentare durabile. Codul de conduită al UE va facilita această cooperare, bazându-se pe angajamentele deja asumate de industria alimentară şi încurajând acţiuni mai ambiţioase”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară.

Codul cuprinde două niveluri de angajamente: în cazul asociaţiilor din UE este vorba de un set de şapte obiective, fiecare cu ţintele şi acţiunile sale orientative. Aceste obiective se referă la acţiuni care promovează trecerea la modele de consum sănătoase şi durabile. Scopul este acela de a îmbunătăţi impactul operaţiunilor de prelucrare a alimentelor, al activităţilor de comerţ cu amănuntul şi al serviciilor de alimentaţie asupra sustenabilităţii şi de a îmbunătăţi sustenabilitatea lanţurilor valorice alimentare, în raport cu producătorii primari şi cu alţi actori din cadrul sectorului. Asociaţiile trebuie să prezinte rapoarte anuale cu privire la progresele înregistrate. În rândul întreprinderilor este vorba de cadru destinat pionierilor din domeniu pentru angajamente ambiţioase cu rezultate măsurabile, acoperind o gamă largă de domenii, de la bunăstarea animalelor la reducerea conţinutului de zahăr şi a emisiilor de gaze cu efect de seră în întreaga lor gamă de produse. Întreprinderile vor raporta progresele înregistrate prezentând în fiecare an un rezumat al raportului lor privind sustenabilitatea.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4223 secunde