Cine îi salvează pe navigatorii abandonați pe mările și oceanele lumii?

2039

Articole de la același autor

Lucrătorii din sistemul sanitar se află în prima linie a războiului dus împotriva pandemiei Covid-19. La rândul lor, navigatorii din flota mondială sunt cei ce îi susțin, transportând medicamentele, materialele sanitare, instrumentele și aparatura medicală de care au nevoie, hrana pentru populația planetei, mărfurile necesare popoarelor lumii și economiei mondiale.

În timpul acestei crize, marinarii și-au făcut datoria față de omenire, în ciuda restricțiilor dure și condițiilor chinuitoare la care au fost supuși. Contractele de îmbarcare au fost prelungite peste măsură, fapt ce a condus la epuizarea fizică și psihică a navigatorilor, la apariția stării de depresie la bordul navelor și chiar a cazurilor de sinucidere. În plus, în porturile de escală, navigatorilor li s-a interzis să coboare pe uscat, chiar și atunci când aveau nevoie de îngrijire medicală.

Sindicatele navigatorilor - salvatorii de serviciu

"Pe mările și oceanele lumii se află între 800.000 și 850.000 de navigatori. Aproximativ 10% dintre ei ar trebui să se schimbe în fiecare lună, dar, în acest moment, circa 200.000 de navigatori sunt blocați la bordul navelor, pentru că nu poate fi efectuat schimbul. De la declanșarea pandemiei Covid-19, schimburile de echipaje au fost efectuate doar în proporție de 35% față de cât era necesar. Sunt marinari care stau de un an de zile pe mare și chiar mai mult.

Încă de la începutul lunii martie 2020, Federația Internațională a Transportatorilor (ITF) - împreună cu toate sindicatele naționale afiliate și agențiile de specialitate ale ONU - s-a străduit să găsească soluții pentru evitarea răspândirii epidemiei Covid-19 la bordul navelor, pentru ajutarea echipajelor aflate pe mare și sprijinirea nevoilor economiei mondiale.

Aceste organizații - nimeni altcineva! - au fost în prima linie a acestei bătălii. Guvernele și chiar armatorii au stat, în general, deoparte. Au asistat la lupta organizațiilor sindicale de a găsi soluții pentru efectuarea schimburilor de echipaje", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Adrian Mihălcioiu, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor și șef al Inspectoratului ITF România.

SLN a intervenit pe lângă Guvern, oferind soluții, astfel că țara noastră aplică recomandările Organizației Maritime Internaționale privind schimburile de echipaje. Din păcate, România nu poate oferi curse aeriene speciale pentru navigatori, așa cum se întâmplă în alte state, afirmă Mihălcioiu.

Europa se numără printre primele continente care au rezolvat în mare măsură criza schimburilor de echipaje. Pe celelalte continente, sunt multe guverne care ignoră această problemă majoră.

Potop de apeluri disperate

Pe zi ce trece, situația la nivel global se complică.

"Ne aflăm în fața celui de-al doilea val al pandemiei Covid-19, despre care nimeni nu știe cât va dura și dacă va putea fi pusă sub control. Unele state reintroduc restricțiile de deplasare, închid din nou granițele, anulează zborurile aeriene, barând schimburile de echipaje", atenționează liderul de sindicat.

În ultimele patru luni, SLN a făcut eforturi uriașe, acordând ajutor navigatorilor români și străini să se repatrieze ori să ajungă la bordul navelor. Mii de navigatori au primit informații, sfaturi, asistență din partea conducerii sindicatului, iar sute dintre ei fiind ajutați să își rezolve problemele cu care se confruntau.

"În ultima perioadă, au început și armatorii să se implice. S-a luat decizia de a se semna contracte de navlosire cu proprietarii mărfurilor, care să includă clauze de deviere a navelor de la rută, spre porturi în care se pot executa schimburile de echipaje. Este o soluție foarte bună, dar ar fi trebuit să vină mai devreme. Așteptăm să fie pusă în aplicare de un număr cât mai mare de armatori. Proprietarii mărfurilor, navlositorii trebuie să înțeleagă că nu vor mai avea posibilitatea să beneficieze de serviciul de transport, dacă nu se rezolvă problema schimburilor de echipaje", atenționează Adrian Mihălcioiu.

Testarea navigatorilor - o problemă de rezolvat

Navigatorii trebuie testați înainte de plecarea la navă. Dar îndeplinirea acestei obligații se dovedește a fi dificilă.

"Este nevoie de un serviciu medical special pentru marinari, care să funcționeze non-stop, în toate zilele săptămânii, pentru că actualele restricții au redus timpul de testare la 24 de ore înainte de plecare. În 24 de ore trebuie să ai rezultatul, să îl și trimiți în Singapore sau Hong Kong, în portul în care se află nava. În România nu avem un astfel de serviciu", relatează liderul SLN.

În luna aprilie, în parteneriat cu grupul de firme Histria și Sindicatul Liber al Navaliștilor din SNC, Sindicatul Liber al Navigatorilor a achiziționat aparatură medicală pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 și mii de teste, care au fost donate Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" din Constanța.

"SLN a contribuit cu bani din cotizații. Practic, navigatorii au făcut donația. Așteptăm ca și armatorii să facă același lucru pentru navigatorii români. Poate că este nevoie să înființăm împreună - sindicate, armatori, companii de crewing - un punct medico-sanitar special pentru testarea navigatorilor", sugerează Mihălcioiu.

În această perioadă, staff-ul sindicatului muncește zilnic, în program prelungit, până seara târziu.

"Suntem în legătură cu navigatorii chiar și după program, răspunzând apelurilor telefonice - relatează liderul SLN. De la declanșarea pandemiei, i-am ajutat pe toți navigatorii, indiferent dacă sunt sau nu membri de sindicat. De curând, facem parte dintr-un sistem al sindicatelor și inspectorilor ITF din întreaga lume, în care fiecare partener, odată ce intră în contact cu un echipaj cu probleme, se ocupă de el până la rezolvarea cazului. În prezent, SLN are 40 de nave sub observație, iar în ultimele două luni a recuperat circa 400.000 de dolari pentru navigatori". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.444 secunde