Cetățenii europeni sunt invitați să își exprime părerea privind legislația comunitară

Miercuri, 13 Mai 2020, 16:54
149
Comisia Europeană a lansat platforma Fit for Future ("Pregătiți pentru viitor"). Aceasta reunește reprezentanții naționali, regionali și locali ai statelor membre, Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic și Social European și grupurile părților interesate cu experiență practică în diferite domenii de politică.

Platforma va ajuta Comisia în demersul de simplificare a legislației europene existente și de reducere a sarcinii administrative de pe umerii cetățenilor și întreprinderilor. Platforma va contribui, de asemenea, la asigurarea faptului că legislația UE va fi adaptată exigențelor viitorului, având în vedere necesitatea de a aborda noi provocări, ca de exemplu digitalizarea.

Maro¹ ©efèoviè, vicepreședintele pentru relații interinstituționale și prospectivă, a declarat: "Simplificarea și reducerea sarcinii, în special pentru IMM-uri, sunt necesare mai ales în contextul pandemiei de COVID-19. Trebuie să analizăm modalitățile prin care digitalizarea poate contribui la atingerea acestui obiectiv, asigurând, în același timp, faptul că legislația noastră își menține dimensiunea prospectivă și poate să facă față noilor provocări."

Odată ce platforma va fi operațională, publicul larg și părțile interesate vor putea să își aducă contribuția la activitatea platformei în materie de simplificare și reducere a sarcinii. De asemenea, cetățenii și părțile interesate își pot împărtăși opiniile cu privire la legile existente, precum și cu privire la propunerile de noi politici ale UE prin intermediul portalului "Exprimați-vă părerea!".



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3143 secunde