La sfârșitul lunii iulie 2016, lucrătorii Companiei Electrocentrale Constanța (cunoscută pe numele din tinerețe: CET Constanța) au remediat o avarie la conducta principală de termoficare din cartierul Obor, iar pe data de 9 septembrie au revenit la același tronson, pentru o fisură produsă la o sută de metri mai la vale.
Trebuie să știți că a fost o mare desfă-șurare de forțe. Erau vreo 15 lucrători înar-mați cu utilaje și scule, de s-a mirat tot cartierul. Unii săpau, alții sudau, dar mai mulți se uitau la cei ce munceau. "Așa organizare, doar la stat se mai întâlnește", a remarcat cu glas tare un tip care tocmai trecea prin zonă. N-am înțeles dacă era vorba de un reproș sau de admirație. Timp de o săptămână s-au chinuit bieții muncitori să cârpească conducta. Veche de jumătate de secol, afurisita se încăpățânează să plesnească de câte ori termocentrala bagă presiune. După plecarea lor, trotuarul a rămas belit o lună și cu semne ocolitoare de jur împrejur, până când a fost reasfaltat.
N-a apucat să se întărească asfaltul că, pe data de 23 octombrie, compania Electrocentrale și-a trimis lucrătorii să sape exact în același loc. "Ăstora le-a fost dor de noi", și-au spus locuitorii cartierului, nevoiți să ocolească șantierul de lucru.
M-am adresat unuia dintre cei trei muncitori care se uitau la alți doi cum muncesc. "Domnule, acum o lună ați remediat o avarie chiar în acest loc. Ce se întâmplă? De ce nu schimbați toată conducta, dacă nu mai ține?" Bărbatul s-a uitat chiorâș la mine și, după un timp, în care am bănuit că s-a dat o luptă crâncenă în mintea lui (să-mi răspundă, să nu-mi răspundă), m-a invitat politicos: "Duceți-vă să vorbiți cu șefii!" Eu m-am arătat, din nou, curios: "Dar dumneavoastră de ce nu vorbiți cu ei?" În zadar am așteptat răspunsul. Se pare că, între timp, omul își pierduse darul vorbirii.
Privind la trotuarul sfârtecat de repetatele "in-tervenții chirurgicale", mi-am adus aminte că, prin anii ’80, s-au trezit câțiva pensionari să le ceară celor de la Consiliul Popular Constanța să facă străzile cu fermoare. Văzuseră oamenii, prin alte țări sau prin filme, canalele tehnice moderne, care îți permit să faci intervenții la rețeaua de apă, de canalizare, de telefonie sau termoficare, fără să mai spargi strada. Ei propuneau ca, în loc să se irosească, ani la rând, sute de milioane de lei cu săpatul, astupatul și asfaltatul fără rost, să se construiască o asemenea rețea subterană, cel puțin de-a lungul principa-lelor artere de circulație ale Constanței. O asemenea soluție ar fi dus, printre altele, la eliminarea numeroaselor pierderi de apă și agent termic, care nu doar găuresc buzunarele populației și agenților eco-nomici, dar amenință și stabilitatea străzilor și clădirilor.
Administrația comunistă nu a dat curs acelei propuneri. La fel ca și astăzi, nu interesa pe nimeni să rezolve problema. Ce dacă erau pierderi de apă și de abur? Ce dacă se săpa de trei ori pe an în același loc? Plătea statul, iar muncitorii din serviciile de utilități publice aveau de lucru tot anul. Ba, mai luau și prime pentru depășire de plan.
Mă gândesc că astăzi, străzile cu fermoar ar fi de mare ajutor pentru Compania Electrocentrale Constanța, care de câteva decenii s-a specializat în cârpeli, în loc să schimbe conductele vechi și coapte de rugină. Vă dați seama ce simplu ar fi? Harșșș! Tragi fermoarul, peticești conducta și apoi închizi fermoarul la loc. Peste o lună… harșșș! fermoarul. Totul e atât de simplu, igienic și, mai ales, ieftin!
Ei, asta cu ieftinirea nu e o chestie bună. Vedeți, noi, românii, suntem prea săraci ca să ne mulțumim cu lucrurile ieftine. Dacă nu putem avea autostrăzi și rețele de termoficare foarte scumpe, mai bine lipsă. Ne mulțumim cu ce avem și cârpim.
Cui trebuie să mulțumim pentru starea rețelei de termoficare a Companiei Electrocentrale Constanța? Cui altcuiva decât patronului întreprinderii: statul român. El este cel ce nu alocă resurse pentru investiții, cel ce administrează defectuos unitatea, aducând-o în pragul dezastrului.
Potrivit Ministerului Energiei, la sfârșitul anului 2015, Electrocentrale Constanța avea datorii de 242,99 milioane de lei și creanțe de 191,07 milioane de lei. Cu alte cuvinte, chiar dacă ar reuși să recupereze toți banii ce i se datorează, pentru a-și achita obligațiile restante, tot n-ar avea cu ce să achite diferența de 51,92 milioane de lei, care depășește valoarea capitalului său social, de 32 milioane de lei.
Principala restanță - 199.981.479 lei - este la bugetul de stat, fondul de risc. Pentru recuperarea banilor, ANAF a instituit sechestrul asiguratoriu pe toate activele imobilizate ale societății.
Dar să ne întoarcem la locul avariei din cartierul Obor. Văzând avântul muncitorilor care peticeau conducta, câțiva locatari din zonă, nerecunoscători au declarat că ei nu mai vor să suporte, din propriile buzunare cârpăcelile și că se decuplează de la sistemul centralizat de termoficare.
La numai două sute de metri de scena acestor întâmplări, dintr-o canalizare pe care o traversează conducta magistrală plină de petice, ies aburi groși. În jur, trotuarul e cald, ca un cuptor. Un om al străzii și-a făcut culcuș chiar pe capacul de canalizare. Înconjurat de aburii calzi, pare o ființă de pe altă planetă. De doi ani se bucură, pe gratis, de beneficiile sistemului centralizat de termoficare, în timp ce locatarii din blocurile vecine plătesc căldura chiar și atunci când au caloriferele în- chise. Lui îi poartă grija CET-ul!
