Ce trebuie făcut pentru ca Programul Rabla să nu dea iar "rateu"

277
1
Ce trebuie făcut pentru ca Programul Rabla  să nu dea iar

Articole de la același autor

Rabla 2013 i-a lăsat cu un gust destul de amar atât pe proprietarii de rable și pe "intermediarii" de vouchere, cât și pe colectori și dealeri. 


Marea problemă a fost, anul trecut, demararea târzie a procedurilor. Oficialii nu s-au grăbit deloc să redacteze, aprobe și publice Ordinul necesar pentru a se da din timp startul programului, așa cum s-a procedat în anii precedenți. În consecință, primele tichete s-au eliberat și au ajuns apoi la dealerii auto abia în vară. Apoi, a doua etapă a programului a fost și mai prost gândită. Voucherele au fost ridicate de colectori la jumătatea lunii noiembrie, iar cum cei care și-ar fi dorit să-și achiziționeze un autoturism nou puteau depune tichetul la producătorul/dealer-ul auto până pe 20 decembrie 2013, puțini s-au mai obosit. Timpul a fost prea scurt, aspect semnalat la acea vreme.


Din păcate, lucrurile nu se mișcă foarte repede nici anul acesta. Februarie bate la ușă, dar niciun oficial nu a deschis subiectul Rabla. Dealerii auto nu sunt deloc mulțumiți de acest lucru, și asta pentru că experiența de anul trecut nu a fost chiar plăcută. "Anul trecut, Programul «Rabla» nu ne-a ajutat foarte mult, pentru că a fost început târziu, în iunie, dar anul acesta dacă începe în mod normal, în februarie, martie, ar fi de bun augur. Practic, majoritatea clienților persoane fizice a cumpărat prin Programul Rabla; chiar dacă nu au venit ei cu vouchere, au luat de pe piață. Este un plus pentru clienți, persoane fizice, care mai obțin un discount foarte bun la mașină, iar acest lucru ne ajută, implicit, și pe noi", spune Ionuț Carataș, director de vânzări Cardinal Motors Constanța. 


Ultimul an pentru "Rabla"?


Recent, Thomas Dubruel, directorul comercial al Grupului Renault în România, spunea în cadrul unui eveniment că ediția din 2014 a Programului "Rabla" ar putea fi și ultima. Acesta a mai subliniat că este nevoie de o regândire a programului. 
"Nu cred că trebuie să schimbăm Programul «Rabla» de la an la an. De aceea solicităm un program «Rabla» ca în 2013, dar care să demareze mai repede decât anul trecut, când știm că a început la finele lunii mai - începutul lui iunie. Pentru a vorbi de «Rabla» în 2015, cred că e nevoie mai întâi de un program în 2014. Credem că anul acesta va fi ultimul program Remat. Trebuie să avem și în acest an un program, dar după aceea trebuie oprit și gândit un alt tip de program pentru sprijinirea cumpărării de mașini noi", este de părere Thomas Dubruel.


Comentează știrea

Bogdan
18 martie 2014
Nemultumire

Una dintre problemele cu care se confrunta programulRabla o constituie faptul ca acesta, atat in 2013, cat si anul acesta a demarat foarte tarziu. Ceea ce constituie dezavantaje pentru partile interesate: pentru potentialii bneneficiari, pentru ca le raamne un timp prea scurt, pentru organizare. Iar dealerii si-au prezentat deja motivul nemultumirii. http://www.romaniatv.net/consultarea-publica-privind-derularea-programului-rabla-2014-s-a-finalizat_132420.html

Articole pe aceeași temă

Marţi, 21 Ianuarie 2014
Stire din Economie : 2014, ultimul an pentru "Rabla"?
Pagina a fost generata in 0.305 secunde