Ce au mai inventat românii! Care este produsul săptămânii anti-Covid

Marţi, 24 Noiembrie 2020
1100
Spune o vorbă din bătrâni că „paza bună trece primejdia rea”. Poate, după acest proverb s-au luat şi nişte minţi inventive, care au scos pe piaţă un produs care te poate scăpa de viruşi şi bacterii. Nu mai vorbim despre mănuşi de unică folosinţă, din latex pudrate sau nepudrate, din plastic, simple, care s-au perimat, vorbim despre mânere pentru căruciorul de cumpărături. Aţi citit bine, mânere pentru căruciorul de cumpărături din plastic. Acum aveţi ocazia, când mergeţi să târguiţi în marile lanţuri de magazine, să vă puneţi la cărucior, propriile mânere, care sunt detaşabile şi uşor de curăţat. Un set costă 14,90 lei, dar care vă poate scăpa de orice grijă că v-aţi putea infecta cu noul coronavirus. Şi dacă e să ne luăm după cercetătorii americani, care spun că, virusul rezistă pe suprafeţe din plastic până la două sau trei zile, atunci cu siguranţă, mânerele din plastic sunt o alegere înţeleaptă. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1657 secunde