Ce are de ascuns conducerea firmei de salubritate Polaris M. Holding? Gunoaiele de pe străzile Constanței?

515

Articole de la același autor

Cât de profitabilă este activitatea de salubritate orășenească și de colectare a deșeurilor menajere? Pentru a afla răspunsul, vă propun să analizăm evoluția financiară a companiei Polaris M. Holding SRL, care potrivit informațiilor difuzate pe site-ul său oficial, este „una dintre cele mai mari companii de salubrizare din țară și reușește să-și extindă activitatea în Constanța, Mangalia, Năvodari, Slobozia, Târgu Jiu, Bumbești Jiu, Alba Iulia și în județele Teleorman și Timiș.”



Potrivit datelor de bilanț financiar-contabil publicate de Ministerul Finanțelor, în intervalul 2015 – 2020, Polaris M. Holding SRL a obținut venituri totale de peste 1 miliard de lei, mai exact: 1.009.803.114 lei. Media anuală a veniturilor a fost de 168.300.519 lei.



În intervalul 2015 – 2020, compania a obținut un profit brut total de 86.711.785 lei, cu o medie anuală de 14.451.964 lei. Este drept, profitabilitatea sa a înregistrat o scădere accentuată de-a lungul celor șase ani. Profitul brut realizat în anul 2020 a fost de numai 9.748.812 lei, cu 62,51% mai mic față de cel din 2015, care s-a ridicat la 26.002.519 lei.



Aceste rezultate financiare au fost obținute cu un număr mediu de personal de 1.284 de angajați pe an. În intervalul 2015 – 2020, acesta s-a redus cu 25,17%, de la 1.454 de persoane, în 2015, la 1.088 de salariați, în 2020.



Profitul brut înregistrat de Polaris M. Holding SRL în 2020, respectiv 9.748.812 lei, este superior celui realizat, în același an, de numeroși operatori de renume din portul Constanța - Oil Terminal (5.345.401 lei), Socep (2.606.799 lei), Canopus Star (5.029.353 lei) – ori din industria navală românească – SNC (2.383.923 lei), Şantierul Naval Orşova (5.045.416 lei), Severnav SA (876.955 lei).



Veniturile mari și profitul ridicat al companiei Polaris M. Holding SRL ar trebui să se reflecte în calitatea serviciilor de salubritate. Din păcate, de foarte mulți ani, municipiul Constanța este unul dintre cele mai murdare orașe ale țării.



Am încercat, în repetate rânduri, să obțin, de la actuala conducere a companiei Polaris M. Holding, o explicație privind discrepanța dintre bunăstarea societății de salubritate și nivelul scăzut de curățenie al Constanței, dar fără succes. Mă întreb: are ceva de ascuns compania de salubritate? Nu cumva e vorba de gunoaiele de pe străzile Constanței? 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7606 secunde