CCIR cere actualizarea legislației privind achizițiile publice

204
CCIR cere actualizarea legislației privind achizițiile publice - ccircereactualizarealegislatieil-1616695405.jpg

Articole de la același autor

Lazăr Comănescu - consilierul pe probleme externe al președintelui Camerei de Comerț și Industrie a României a participat la webinarul „Achizițiile publice în România - cadrul operațional, practica și oportunitățile de investiții”. Evenimentul a fost organizat de Ambasada României în Franța, MEDEF(Mouvement des entrprises francaises) și Asociația experților în achiziții publice – București.

Dezbaterea a vizat cadrul și modalitățile de utilizare eficientă a banilor publici, astfel încât să se asigure un raport optimal calitate - preț, satisfacerea interesului public, prin dezvoltarea și îmbunătățirea mediului de viață al comunității, precum și stimularea dezvoltării economice.

„România se află la începutul unui ciclu de patru ani fără alegeri, în care factorii politici își vor putea concentra toată atenția spre măsuri și acțiuni de dezvoltare economică, inclusiv îmbunătățirea, într-o abordare pe termen lung și predictibilă, a cadrului legislativ referitor la investiții. Asemenea măsuri sunt necesare, inclusiv și mai ales, în condițiile în care, în următorii șapte ani, România va beneficia, via Mecanismul de Reziliență și Redresare, respectiv Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, de fonduri europene de aproximativ 80 de miliarde de euro, ceea ce va însemna o creștere a volumului achizițiilor publice. CCIR consideră cu atât mai important ca autoritățile statului român să întreprindă măsuri pentru simplificarea, în continuare, a legislației cu privire la achizițiile publice, cu accent pe actualizarea directivelor deja existente și, totodată, pe schimbarea anumitor criterii de selecție”, a declarat Lazăr Comănescu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3276 secunde