Cât de greu este să reziști în lumea afacerilor, pe timpul pandemiei Covid-19?

2166
Cât de greu este să reziști în lumea afacerilor, pe timpul pandemiei Covid-19? - danutjuganaru32-1616785717.jpg

Articole de la același autor

• Interviu cu Dănuț Jugănaru, directorul general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța



- Domnule Jugănaru, este greu să reziști în lumea afacerilor pe timpul pandemiei Covid-19?


- Răspunsul diferă în funcție de domeniul de activitate. Sunt sectoare grav afectate de pandemie și altele care n-au resimțit criza sau au fost în câștig. Cele mai afectate sunt agențiile de turism, sectorul HoReCa și organizatorii de evenimente. În schimb, activitatea din sectorul construcțiilor s-a desfășurat fără restricții. Comerțul on-line cu anumite produse a mers chiar mai bine decât înainte. Pandemia pentru unii a fost o oportunitate să-și dezvolte afacerile sau să facă altceva. Pe plan mondial, cei ce au fabricat măști, combinezoane, materiale sanitare au ajuns să o ducă foarte bine. Pentru afacerile producătorilor de seringi, medicamente, pentru toată industria farmaceutică este o perioadă foarte bună. Din păcate, județul Constanța nu are astfel de producători. Au fost încercări din partea unor mici ateliere de croitorie, care au confecționat măști și bonete de protecție. Principala lor problemă era să găsească materia primă.

- Cum credeți că vor evolua lucrurile în continuare pentru mediul de afaceri?

- Totul depinde de cât de severe vor fi măsurile de restricție, care trebuie luate cu mare atenție. Spre exemplu, în cazul magazinelor, atunci când programul se scurtează, crește aglomerația, iar posibilitatea de infectare e mai mare. Principalele focare de infectare sunt aglomerările, mai ales cele din mijloacele de transport în comun. În cazul restricțiilor, implicațiile sunt mult mai mari decât par la prima vedere. Nu are de suferit doar magazinul a cărui program se scurtează. Sunt afectați salariații, furnizorii de produse, precum și puținii producători români de produse-agroalimentare care au mai rămas în viață.

- Criza forței de muncă cu care se confrunta economia înainte de declanșarea pandemiei se mai manifestă în prezent?

- Criza există în continuare. Unele sectoare cum ar fi HoReCa și tot ce înseamnă industria de evenimente și-au pierdut salariații. Disperați că nu își pot relua activitatea, aceștia s-au îndreptat spre alte activități. Pe de altă parte, migrația forței de muncă în străinătate a fost mai redusă din cauza restricțiilor de deplasare. În această perioadă a avut loc o redistribuire a forței de muncă spre sectoarele cu deficit de lucrători. Nevoia de forță de muncă calificată într-o serie de specialități se resimte în continuare. Școlile profesionale, îndeosebi cele ce fac parte din sistemul dual, trebuie să țină pasul cu nevoile mediului de afaceri. Pe de altă parte, ar trebui îmbunătățită legislația, pentru a se asigura stabilitatea lucrătorilor în pregătirea cărora investesc agenții economici. Am propus și în vechea legislatură, vom propune și în actuala, îmbunătățirea reglementărilor. Nu vrea nimeni să „lege de glie” tinerii, dar trebuie găsită o măsură de echilibru, astfel încât, în schimbul cheltuielilor făcute cu pregătirea forței de muncă, agenții economici să beneficieze cel puțin trei ani de aportul lucrătorilor în care au investit.

- Numărul firmelor noi înmatriculate a crescut, la nivel național, cu 13,30%, în ianuarie 2021 față de aceeași lună a anului precedent. În schimb, în județul Constanța, s-a diminuat cu 2,87%. Cum vă explicați această diferență?

- În această perioadă au fost multe proiecte în cadrul programului european „Capital uman”, prin care s-au dat bani firmelor nou înființate, subvenția ajungând până la 40.000 de euro. Când nu vor mai fi astfel de finanțări, sigur că nu va mai fi același ritm de înființare a firmelor noi. În cazul județului Constanța, cred că e vorba de o situație conjuncturală. Trebuie făcută o analiză pe termen mai lung. Lucrurile sunt ceva mai complicate.



- Ce a făcut CCINA pentru a ajuta agenții economici în această perioadă dificilă?


- CCINA are un departament specializat în ajutarea antreprenorilor să își înființeze firme. Acesta le furnizează consultanța primară privind documentele necesare, până la tehnoredactarea actelor și depunerea lor, în numele întreprinzătorilor, la Registrul Comerțului. Camera organizează o gamă largă de cursuri de calificare și perfecționare. În plus, este autorizată să organizeze cursuri pentru viitorii antreprenori. Mulți dintre ei au beneficiat gratuit de astfel de cursuri, care erau finanțate din diverse proiecte. Totodată, Camera acordă consultanță pe parcursul derulării afacerilor, în special pentru accesarea finanțărilor disponibile. CCINA coordonează Rețeaua Întreprinderilor Europene, care cuprinde regiunea de Nord-Est și Sud-Est a României, programul fiind finanțat de Comisia Europeană. Menirea rețelei este să pună în contact firme din Europa și din întreaga lume, atunci când au nevoie de cooperare, de furnizori. Pentru că în această perioadă e mai greu să organizezi întâlniri față în față, activitatea rețelei s-a mutat pe on-line. Am organizat și vom mai organiza webinarii pentru a pune firmele în contact direct. Metoda se dovedește a fi mult mai ieftină, deoarece participanții nu mai trebuie să cheltuie cu transportul, cazarea și diurna. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4508 secunde