Case prioritare pentru persoanele peste 65 de ani, în marile magazine

Joi, 02 Aprilie 2020
117
Marile lanțuri de magazine au alocat case prioritare în anumite intervale orare pentru persoanele de peste 65 de ani, informează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat remis miercuri și citat de Agerpres. "În marile lanțuri de magazine au fost luate măsuri speciale care prevăd alocarea unor case prioritare, în anumite intervale orare, pentru persoanele de peste 65 de ani, precum și pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne sau medici și asigurarea unui flux special ghidat, în aceste situații, fiind realizate afișe de marcaj vizibile, cu anunțuri clare și mesaje de avertizare", se precizează în comunicatul ANPC.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) au continuat videoconferințele periodice, în contextul respectării măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, transmite ANPC.

Autoritatea amintește că Ordonanța Militară nr. 4 prevede că "operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă".

ANPC îi asigură pe toți cetățenii că, în mod deosebit în această perioadă specială, supraveghează permanent piața și modul în care sunt puse în practică prevederile ordonanțelor militare în vigoare, în care le sunt respectate drepturile și le este protejate sănătatea și viața în calitatea lor de consumatori, se menționează în comunicat.

Pagina a fost generata in 0.1334 secunde