Când și de ce poate pune sechestru pe bunurile contribuabililor

În Monitorul Oficial al României nr.703/9.09.2016 a fost publicat OPANAF nr. 2.546/2016 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale. Actul normativ clarifică situațiile în care Fiscul poate institui măsuri asigurătorii împotriva contribuabililor, în cadrul procedurilor de control sau inspecție fiscală la care sunt supuși aceștia. Se prevede că aceste măsuri se pot institui doar în cazuri excepționale, când există riscul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor fiscale.

Măsurile asigurătorii prevăzute de acest act normativ nu sunt măsuri de executare silită, ci doar unele de prevenire a eventualelor situații de sustragere de la control, la care ar putea recurge debitorii. Practic, luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credință a debitorului, care încearcă să-și sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanța fiscală. Astfel, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea necorespunzătoare a debitorului.

Potrivit actului normativ mai sus menționat, situațiile în care pot fi aplicate astfel de măsuri sunt:

- în urma constatării unor împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar- fiscal sau vamal;

- pe parcursul desfășurării inspecției fiscale sau a verificării fiscale personale, până la finalizarea acțiunii, când se vor comunica rezultatele acesteia;

- în timpul sau ca urmare a unui control inopinat;

- în timpul acțiunilor de control, când se constată o "suspiciune rezonabilă" cu privire la săvârșirea unor fapte penale, până la stabilirea diferențelor de impozite și taxe prin acte administrativ-fiscale;

- în situația în care au fost aplicate amenzi contravenționale sau au fost deja dispuse confiscări de bunuri sau sume de bani.

Actul normativ invocat face referire la următoarele patru măsuri asigurătorii ce pot fi dispuse de organul fiscal:

- sechestrul asigurător pentru bunurile imobile;

- sechestrul asigurător pentru bunuri mobile, inclusiv titlurile de valoare și bunurile mobile necorporale;

- poprirea asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de către un terț, cunoscută ca procedura terțului poprit;

- poprirea asigurătorie asupra disponibilităților bănești din conturile bancare.

Totodată, se stabilește și valoarea la care vor fi stabilite măsurile asigurătorii, și anume în limita a 150% din valoarea sumei pentru care se dispune măsura. Dacă valoarea bunurilor pentru care s-a dispus măsura asigurătorie nu acoperă 150% din valoarea sumei estimate/stabilite, iar ulterior comunicării deciziei de instituire a măsurilor sunt identificate alte bunuri sau venituri urmăribile, organul de executare va institui sechestrul asigurător cu respectarea limitei de 150% din valoarea sumei estimate/stabilite sau va înființa poprirea asigurătorie, după caz.

De asemenea, ordinul reglementează și ordinea tipurilor de bunuri asupra cărora vor fi dispuse măsurile asigurătorii. Astfel, atunci când un debitor deține mai multe tipuri de bunuri, măsurile asigurătorii se dispun în următoarea ordine:

- bunuri mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce generează principala sursă de venit a debitorului;

- bunuri ce nu sunt destinate desfășurării activității ce constituie principala sursă de venit;

- bunuri mobile și imobile destinate să fie folosite la terți (date cu chirie, concesiune, contracte de arendă, de împrumut, de leasing);

- ansamblul de bunuri ce împreună cu altele pot fi valorificate mai avantajos ;

- mașini unelte, utilaje,materii prime și materiale,alte bunuri mobile și imobile ce participă la realizarea principalei surse de venit ;

- produse finite;

- bunuri degradabile sau perisabile;

- bunuri deținute în comun de către debitori cu alți terți, pentru cota parte proprietate a debitorului.

Măsurile asigurătorii încetează în următoarele situații:

- în momentul în care încetează motivele pentru care s-au dispus măsurile asigurătorii;

- atunci când debitorul prezintă o garanție. Potrivit Codului de Procedură Fiscală, garanțiile pe care le poate aduce debitorul sunt: scrisoarea de garanție bancară sau o poliță de asigurare emisă de o societate de asigurare. Pot fi de asemenea garanții ipoteci asupra unor bunuri imobile, gajul asupra bunurilor mobile sau consemnarea unor sume de bani la trezoreria statului; 

- în situația în care în termen de cel mult 2 zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, de la instituirea măsurilor asigurătorii, în situația în care nu au fost emise titluri de creanță și nu au fost sesizate organele penale.

Măsurile asigurătorii dispuse de la 1 ianuarie și până la 9 septembrie vor continua potrivit noului ordin.