Calendarul fiscal al lunii mai

90
Calendarul fiscal al lunii mai - calendarfiscal-1400606448.jpg

Articole de la același autor

26 mai 2014 este termenul limită de depunere pentru declarațiile;

- 200, de către contribuabilii care au realizat venituri din străinătate: profesii libere, activități comerciale, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, dividende, dobânzi, premii și jocuri de noroc, câștiguri din transferul titlurilor de valoare, alte venituri din investiții, pensii, precum și alte venituri aflate în străinătate. Declarația se depune și de către persoanele fizice care îndeplinesc condițiile de rezidență, timp de 3 ani consecutivi;

- 201, de către persoanele fizice care au realizat, venituri din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor (fără arendare), venituri din activități agricole, câștiguri rezultate din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, operațiuni de vânzare - cumpărare de valută la termen, pe bază de contract;

- 220, de către contribuabilii care în anul anterior au realizat pierderi și cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum și cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior;

- 230, de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate acestora, în următoarele situații:

a) au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private conform Legii nr. 376/2004 și solicită restituirea acestora;

b) optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii sau a unităților de cult,  precum și  contribuabilii care solicită deducerea din veniturile impozabile din salarii, obținute la funcția de bază, a cheltuielilor efectuate pentru economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit legii, în limita unei sume maxime egală cu 300 lei pe an.

Declarațiile se pot depune direct la organul fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire.

Formularele necesare pot fi descărcate de pe adresa http://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/asistenta_contribuabili/formulare_programe_utile/formulare_explicatii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 13 Mai 2014
Stire din Economie : Calendarul fiscal  al lunii mai
Vineri, 09 Mai 2014
Stire din Economie : Calendarul fiscal al lunii mai
Pagina a fost generata in 0.6883 secunde