Cutremurător!

Cadeții români își fac "stagiul de sclavi" pe coșciugele plutitoare

17413
34

Articole de la același autor

"Criza locurilor de practică pentru cadeți are o anvergură planetară. Există o disperare europeană și mondială în această privință. Cererea este mai mare decât oferta și nicio țară nu asigură suficiente locuri de practică. Dar aceasta n-ar trebui să-i determine pe tineri să muncească precum sclavii pe plantație, doar pentru a face stagiul de practică, renunțând la salariu și la asigurarea de boală, de accidente, de deces. Culmea este că uneori fac practică pe lângă navigatori nepregătiți, fără școală, care și-au dobândit brevetele sau certificatele în Coreea de Nord, Madagascar, Republica Dominicană sau alte locuri din lume cu învățământ marinăresc extrem de precar", afirmă Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor și șef al Inspectoratului ITF România.


Săptămâna trecută, trei tineri absolvenți ai învățământului superior marinăresc din Constanța au solicitat să intre în sindicat, pentru a obține protecție. Urmau să plece pe mare, să își efectueze stagiul de practică. Negociaseră îmbarcarea direct, la navă, fără mijlocirea vreunei companii de crewing. Apoi, au prezentat conducerii SLN contractele de muncă, solicitând sfatul. 


"Am rămas consternați când le-am citit. Nu ne venea să credem că există așa ceva. Era scris negru pe alb că salariul este zero, că marinarul are drept la un avans din leafa egală cu zero și că se acordă compensații al căror nivel este raportat la respectivul salariu. Contractele sunt pe o perioadă de șase luni, timp în care cadetul nu beneficiază de salariu și asigurări", relatează Mihălcioiu. 


Pornind de la aceste exemple și de la altele asemenea, conducerea SLN consideră că trebuie să existe o lege pentru protecția cadeților, care să reglementeze cadrul de desfășurare a practicii pe mare și condițiile minime pe care trebuie să le asigure angajatorii. 


"Noi i-am sfătuit pe cei trei tineri absolvenți să refuze contractul. Cu toate acestea, unul a acceptat să se îmbarce. Probabil că și ceilalți doi îl vor urma. Este atât de mare disperarea absolvenților să își facă stagiul de cadeție, încât sunt gata să accepte orice condiții, cu riscul de a-și pune sănătatea și viața în pericol", spune liderul SLN.


Nava pe care urmează să muncească cei trei tineri este înmatriculată sub un pavilion aflat pe lista neagră a Paris Memorandum, la categoria "risc înalt". Sub un astfel de pavilion sunt adunate așa numitele "coșciuge plutitoare", nave ce contribuie din plin la statisticile dramatice ale shipping-ului mondial, cu incendii, eșuări, scufundări, îmbolnăviri, răniri și pierderi de vieți omenești. 


Stimați cititori, din păcate nu putem divulga numele cadeților, al navei, armatorului și pavilionului, pentru a-i proteja pe cei trei tineri, care se țin morțiș să ajungă pe mare, acceptând condiția de sclavi.


"Acest caz este doar vârful icebergului. Sunt multe alte asemenea cazuri ce nu ne sunt raportate. Întrucât este probat cu documente, acest exemplu nefericit constituie un punct de plecare pentru o intervenție la nivel european. Trebuie să facem ceva pentru acești tineri. Trebuie creat cadrul pentru efectuarea stagiului de cadet, care să prevadă condițiile de lucru minimale, salariul minim și asigurările minime. Trebuie să existe și mecanisme de control. Sindicatele navigatorilor, Federația Transportatorilor Europeni și Federația Internațională a Transportatorilor nu pot face altceva decât să atragă atenția asupra fenomenului. Măsurile de reglementare și control trebuie luate de către autorități", spune Mihălcioiu. 


Cititorii nu trebuie să tragă concluzia că situația descrisă este generală. Multe companii au grijă de viitorii ofițeri, de buna organizare a stagiului de practică, dar, din păcate, ele oferă un număr mult prea mic de locuri de practică. 


L-am întrebat pe liderul SLN dacă un viitor ofițer, care acceptă să își facă stagiul de practică pe un coșciug plutitor, sub comanda unor indivizi ce și-au obținut brevetele în condiții dubioase, prezintă încredere din punct de vedere al calității pregătirii practice. 


"Este greu de dat un răspuns - spune Mihălcioiu. Ceea ce constatăm este faptul că tinerii în cauză își doresc foarte mult să ajungă ofițeri și că se străduiesc să obțină pregătirea practică de care au nevoie. Este adevărat că pe astfel de nave e greu să dobândească o pregătire corespunzătoare. Astăzi se navigă cu nave moderne, dotate cu tehnologii avansate, care nu se regăsesc pe navele vechi de 30, 40 sau 50 de ani. Stagiatura înseamnă și muncă pe covertă, dar și muncă pe puntea de comandă. Nu am de unde să știu dacă tinerii cadeți din exemplul nostru vor face și muncă pe comandă sau numai pe comandă, așa cum li s-a promis. Dar ideea este că astfel de nave ar trebui să dispară din flota mondială".


Oare tinerii cadeți plătesc pentru a fi acceptați la bordul navelor? 
Deși nu deține documente doveditoare, conducerea SLN este încredințată că există cazuri în care tinerii sunt nevoiți să achite "taxa de cadeție", care le permite să ajungă pe nave și să muncească pe gratis.


"Cazul de față îl voi prezenta la Bruxelles, la reuniunea de pe 1 martie a comisiei în care discutăm un proiect european privind sistemul de învățământ marinăresc - afirmă liderul SLN. Trebuie spus că toate statele sunt nemulțumite de modul în care merg lucrurile în acest sector. Deși armatorii europeni dețin o pondere de circa 50% din capacitatea de transport a lumii, sunt doar 270.000 de navigatori europeni în comparație cu 1,7 milioane de navigatori, cât are întreaga flotă mondială".


Conducerea SLN consideră că Uniunea Europeană are obligația să adopte măsuri prin care să încurajeze creșterea numărului de navigatori europeni pe navele europene și a locurilor de practică pe mare, pentru viitorii ofițeri. Dar, totodată, trebuie să se stabilească obligațiile armatorilor față de cadeți. 


Comentează știrea

34 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 
cici
19 februarie 2018
ACTIUNE

trebuie, trebuie,...stimati cititori... Lasati propaganda domnilor . Dati numele companiei, al agentiei de crewing astfel incat sa se fereasca si ceilalti de ei. Actionati in judecata, aveti MLC cu care va laudati. Aceeasi ciorba reincalzita o prezentati de multi ani. Treceti la actiune!!!!!

Gaby
19 februarie 2018
?

De cati ani conduceti SLN? Nu se stie ce fac armatorii, acei reprezentanti ai firmelor mar in romania, trimit cadeti cu vrevetul de ofiter in buzunar, voi veniti si spuneti ca sunt saracii copii trimisi vai mama lor..aloo suntem in 2018, ce faci, ce faceti cu MLC, va uitati la el si...ce face anr ul, itm- ul??? Iau spagile si mergem asa nai departe, bravo voua...!!!!

a-mirabilis
19 februarie 2018
Daca trebuie,trebuie.Dar cine face?

Pai bine don Mihalcioiu ,cine ,,trebuie sa faca''?.Nu stiu decite ori te-am vazut in poze,si pe tine si pe sefii de pe la CERONAV,pe la tot felul de conferinte internationale,de intelegeri cu firme di tarile exotice,armatori de armatori,si tu vi sa ne spui ca trebuie facut ceva,Cine domnule?Apropo,ofiterii aia,, nepregatiti ''din Coreea de Nord unde au facut cadetia?Citesc mai jos,Don Mihai Andrei,vrea reorganizarea ANR ,al doilea pavilion dar problema de personal navigant mai putin.In Ct.sint trei institutii de invatamant de marina.UMC-ul,ANMC si una mai ascunsa ca-si zice Colegiu Nautic.Nu se poate oare achizitiona o nava in gestiunea acestor unitati de invatamant destinata numai acestei practici respectand regulile impuse de IMO?Am totusi o intrebare .Daca un absolvent de UMC sau ANMB nu reuseste sa plece pe mare pe functie de cadet si numai pe functii de marinar sau motorist poate sa sustina examenul de ofiter,si dupa cati ani de navigatie?Totusi ,,trebuie''sa ma interesez cum au obtinut brevetul de ofiteri cei din C.Nord,Madagascar etc.?La C,Nord,inteleg ca astora le-au pus americanii sanctiuni si pe dreptul de a fiinta,dar Madagascarul?Madagascarul tara de adoptie a ex -primarului Constantei ,Mazare.Pina acum se murea de holera pe acolo,acum ii facem si prosti.Desteptii se gasesc numai in Constanta de s-a luat de ganduri si statuia lui Ovidiu.S-au lacrimeaza cand vede atata neputinta?

Xsulesxu
19 februarie 2018
De cacao

MACAR UNII FARA SCOALA SUNT DISPUSI SA INVETE CADETUL ROMAN SI SA.L RESPECTE IAR LEGAT DE SALARII ASTA SE INTAMPLA PESTE TOT IN LUMEA ASTA LA NOI MAI MULT OENTRU CA TOATE INSTITUTIILE IMPLICATE RESPIRA ALT AER ACOLO SUS SI II DOARE IN P... DE NAVIGATORI CARE SUNT DOAR VACA DE MULS .

Dan
19 februarie 2018
Stagiu cadetie

Singura salvare este ca, ANR-ul sa accepte efectuarea totala a cadetiei la bordul remorcherelor romanesti. Daca obtin brevetul de ofiter, pot pleca in primul voiaj pe functie de cadet mult mai usor.

Cristian
19 februarie 2018
Mesajul meu ...

... e simplu. De câți ani ești la ITF și ce-ai păzit toți anii ăștia ??? Valea !, Mihălcioule !!! Lasă pe altul care să și facă nu doar să de-a din gură.

Navigator
19 februarie 2018
Agentii de crewing

Dl.Mihalcioiu, dvs ca reprezentant al ITF ati putea sa va autosesizati si sa luati masuri in cazul agentiilor de crewing care posteaza anunturi de recrutare pe "Ainostri.ro" cu oferte contractuale care nu se incadreaza la minimul ITF ? Oare nici ANR- ul nu se poate autosesiza si sa le ridice autorizatia de functionare a acestor agentii care pur si simplu isi bat joc de navigatori?

Dan.
19 februarie 2018
Apa de ploaie.

E normal sa fie asa. Avem flota? Macar ne pregatim sa incropim una? Bine ca macar au unde sa-si faca stagiul. Cretinii astia le interzic dreptul la munca tinerilor absolventi. Sa faca stagiul. Probabil la la Coremar pe vlcc-uri.

Ion - un navigator
19 februarie 2018
cadetie

Mai dar al dracului este si romanul asta si cum le stie el pe toate. Sa dai in judecata tu ITF sau sindicat, ce o fi, ca au acceptat unii munceasca si sa faca cadetia fara salariu...asta e o neghiobie fara margini. Apoi ce sindicat din lume este recunoscut ca autoritate in domeniu? va raspund ca poate materia cenusie nu e destula. NICI UNUL. Sindicatele ca si ITF-ul sunt ca niste avocati ai marinarilor si atat. Arata problemele cu care se confrunta marinarii si ii indeamna sa nu faca asta. Lupta pentru o legislatie si pentru respectarea ei dar care dracului legislatie cu MLC-ul care nici acum nu a fost adopatat de statul roman? Sa ne intelegem, una este adoptarea comnventiei si alta adoptarea unei legi care transpune conventia in legiaslatia nationala. La noi lipseste partea a doua . Hai sa fim seriosi. Oamenii astia chiar se lupta pentru navigatorii romani dar "romanu" le stie pe toate. Treaba ITF-ului sau sindicatelor este sa dea din gura ca sa te ajute sa ai. nu sa iti bage in gura si eventual sa si iti mestece. Bravo domnule Mihalcioiu . Felicitari pentru ceea ce faceti zi de zi. Astia de va injura sunt aceeasi frustrati ca nu pot face nimic, niste lepre.

Unu
19 februarie 2018
Cadet

Companiile sunt vinovate . Propun aceste ilegalitati tinerilor fara experienta. Statul ce face? Autoritatile ce fac? Am inteles ca sindicatul nu poate face foarte multe, nu este o autoritate care sa poata legal sa ia masuri dar statul, statele lumii, pot face mai multe. Aceste companii trebuie sa respecte niste standarde minime.

34 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Ianuarie 2018
Stire din Economie : Incidente și accidente pe mări și oceane
Pagina a fost generata in 1.4485 secunde