Beneficiarii sprijinului forfetar pot solicita suspendarea contractului

159
Beneficiarii sprijinului forfetar pot solicita suspendarea contractului - beneficiariisprijinului-1618334599.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă beneficiarii sprijinului forfetar că pot solicita Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) suspendarea contractului ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19. Beneficiarii submăsurilor 6.1, 6.2, 6.3 şi 19.2 pot cere recunoaşterea circumstanţei excepţionale care duce la suspendarea contractului de finanţare. Beneficiarii submăsurilor 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici şi 19.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală, au un termen maxim de implementare a planului de afaceri ce variază între 36 și 60 de luni de la data deciziei de acordare a sprijinului, în funcție de tipurile de investiții. Solicitarea poate fi transmisă online sau la sediul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) și trebuie însoțită de documente care justifică cauzele ce conduc la măsura suspendării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5821 secunde