Banii pentru HoReCa se vor da, dar vor fi puţini. Condiţiile de eligibilitate vor fi drastice

1221

Articole de la același autor

Situaţia grea prin care trece industria ospitalităţii de un an şi mai bine i-a făcut pe patronii de restaurante, hoteluri, pensiuni, cafenele, agenţii de turism şi ghizi să iasă în stradă şi să protesteze, cerând intervenţia statului pentru a putea supravieţui. Afacerile lor sunt în pragul falimentului, iar ajutoarele promise sunt prea mici şi condiţiile impuse sunt greu de îndeplinit.

Recent s-a publicat în Monitorul Oficial, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.10/2021 privind modificările referitoare la ajutoarele de stat pentru HoReCa. Printre modificările introduse se află mai multe condiţii pentru beneficiarii acestui ajutor de stat. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a declarat, de curând, că ajutoarele se vor da fără a se mai respecta principiul „primul venit, primul servit” şi a dat asigurări că toţi solicitanţii vor primi finanţare. Statul le va plăti beneficiarilor ajutoarele până cel târziu la data de 30 iunie 2022. În noua ordonanţă sunt incluşi şi ghizii de turism care au desfăşurat activităţi pe codul CAEN 7990. Celelalte 11 coduri CAEN eligibile rămân în vigoare la fel ca înainte. Se vor acorda ajutoare de stat sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților aferente codurilor CAEN prevăzute la art. 3 alin (2), în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro la nivel de întreprindere. Valoarea ajutoarelor va fi de 20% din scăderea activității beneficiarului în anul 2020 comparativ cu anul 2019.

Aveţi nevoie de un contabil CECCAR

Baza de calcul va fi stabilită în trei moduri, pentru diverse tipuri de beneficiari: firmele care raportează cifra de afaceri vor primi 20% din cuantumul cu care a scăzut cifra de afaceri în anul 2020 față de 2019; beneficiarii care aplică regimul special pentru agențiile de turism conform art. 311 din Codul fiscal vor primi 20% din diferența dintre volumul facturilor emise pentru serviciile turistice, inclusiv marja, aferente anului 2019 și volumul din 2020; beneficiarii care țin evidența în partidă simplă, conform art. 1, alin (5) din Legea contabilității 82/1991, vor primi 20% din diferența între încasările obișnuite din activitatea eligibilă pe anul 2019 și cele de pe anul 2020. Pentru a fi eligibile întreprinderile trebuie să îndeplinească unele condiţii: dacă au primit sau nu, ajutorul nu trebuie să depăşească echivalentul în lei al sumei de 1,8 milioane de euro; nu se află în insolvenţă şi să fi depus situaţiile financiare anuale aferente ultimelor două exerciţii financiare încheiate. Perioada de suspendare ori întrerupere a activităţii comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 12 luni, respectiv 24 de luni. De asemenea, cei care vor să aplice pentru aceste ajutoare de stat trebuie să apeleze înainte la un contabil CECCAR sau la auditori financiari, fiindcă baza de calcul a ajutorului trebuie certificată şi asumată de un expert. Bugetul aprobat pentru schema de sprijin HoReCa nu mai este de 500 de milioane de euro, adică 2,5 miliarde de lei, ci s-a redus la 1 miliard de lei, iar beneficiarii sunt tot 73.211 cât au fost iniţial, la care se adaugă ghizii. Asta înseamnă că ajutoarele de stat pentru fiecare solicitant în parte se vor diminua. Şi încă o condiţie impusă! S-a mărit perioada în care beneficiarii trebuie să menţină activitatea, de le 6 luni cât era în vechea ordonanţă, la doi ani pentru beneficiarii care au luat granturi de peste 200.000 de euro. Ceilalţi, care vor lua bani conform OUG 10/2021, vor avea obligaţia să menţină activitatea până la o perioadă de 12 luni. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5845 secunde