Bani pentru fermierii afectaţi de pandemie

Joi, 24 Septembrie 2020
147
Trei noi scheme de sprijin acordate fermierilor afectaţi de pandemie au fost lansate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 milioane de euro. Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei şi urmează să fie plătită până la data de 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020. Sprijinul vine în rezolvarea problemelor legate de lichidităţi care periclitează continuitatea activităţii, respectiv a producţiei primare în agricultură. Sectoarele zootehnic şi vegetal au fost cele mai afectate de impactul COVID-19. Fermierii vor fi sprijiniţi în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei şi menţinerea viabilităţii acesteia. Potenţialii beneficiari sunt fermierii activi, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine şi fermierii din sectorul de legume-fructe şi cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 şi care respectă criteriile de eligibilitate. Cererile de solicitare însoțite de documentele generale și specifice, pot fi depuse la centrele județene/locale ale APIA sau pot fi transmise prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis. Cererile se pot depune începând cu data de 25 septembrie 2020, până la data de 23 octombrie 2020. Pentru mai multe detalii accesaţi linkul http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19/masura-21.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3134 secunde