Banca Mondială sprijină modernizarea administrării fiscale în România cu un credit de 70 de milioane de euro

82
Banca Mondială sprijină modernizarea administrării fiscale în România cu un credit de 70 de milioane de euro - anaf-1367069648.jpg
Consiliul director al Băncii Mondiale a aprobat vineri un credit de 70 de milioane de euro destinat îmbunătățirii administrării fiscale din România, informează un comunicat de presă al instituției financiare internaționale, potrivit Agerpres.

Prin acest proiect, care va fi implementat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Banca Mondială vrea să crească eficiența și eficacitatea colectării taxelor și contribuțiilor sociale, să crească disciplina fiscală și să reducă povara administrativă pentru contribuabili.

Creditul are o maturitate de 12 ani, plus o perioadă de grație de cinci ani, iar data la care ar urma să intre în funcțiune este luna octombrie 2013.

Raportul 'Doing Business Report 2013' elaborat de Banca Mondială arată că România trebuie să facă progrese la ușurința cu care se plătesc taxele și să reducă numărul mare de taxe. De asemenea, România are un număr mare de mici contribuabili care se confruntă cu un regim fiscal complex.

Banca Mondială subliniază că performanțele fiscale în perioada de boom, 2004-2007, au fost modeste în ceea ce privește ponderea în PIB a veniturilor din taxe, acestea crescând de la 27,2% până la 29%, iar în timpul recesiunii a avut loc o pierdere severă a veniturilor din taxe, care au revenit la 27,2% din PIB în 2010. De asemenea, indexul eficienței fiscale a României este unul dintre cele mai scăzute din țările Uniunii Europene, de 54%, respectiv 61%, pentru TVA și contribuții sociale.

'ANAF a pus o bază solidă pentru următoarea generație de reforme ale administrației fiscale, care se va întinde pe următorii cinci ani', a declarat Bernard Myers, lider de proiect. 'ANAF a decis că următoarele reforme se vor concentra pe combaterea evaziunii fiscale, reducerea poverii administrative pentru contribuabili și creșterea eficienței colectării, iar proiectul contribuie la aceste obiective', a adăugat Myers. 

Un sistem modern de administrație fiscală încearcă să reducă contactul direct cu contribuabilul, iar serviciile fiscale sunt oferite prin utilizarea unui website, a unui call center accesibil și a altor mijloace. În plus, prin reducerea contactului fizic se reduc și oportunitățile pentru corupție. Proiectul Băncii Mondiale va implementa o funcționare mai bună a serviciilor fiscale pentru a îndeplini aceste obiective. 

Potrivit Băncii Mondiale, la finalizarea acestui proiect, personalul ANAF va fi pregătit și repartizat în mod corespunzător, cu un accent pe relocarea personalului pe domenii cheie, precum auditul și colectarea datoriilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 04 Februarie 2013
Stire din Economie : Radiografia unei "găuri negre"
Vineri, 02 Noiembrie 2012
Stire din Economie : Servicii de transport mai accesibile
Pagina a fost generata in 0.261 secunde