X
X
Mai multe ştiri online:

Azi, să muncești e o rușine! O spun și șmecherii, și hoții

Ştire online publicată Marţi, 15 Octombrie 2019. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Societatea românească se confruntă cu cea mai cruntă criză a forței de muncă din istorie, dar și cu cea mai mare amploare a parazitismului social. De peste un an, numărul locurilor de muncă vacante din economie este în jur de 60.000. Un deficit atât de mare de brațe de muncă nu s-a mai întâlnit nici în anii ’60 – ’80, din secolul trecut, când a avut loc procesul urbanizării și industrializării României și se spunea "că toată țara e un șantier". Nu s-a mai întâlnit nici în perioada de boom economic: 2005 – 2008.


Astăzi, lipsa lucrătorilor calificați și necalificați se resimte în toate sectoarele de activitate, dar mai ales în construcții, în domeniul serviciilor IT, în agricultură, medicină, industria construcțiilor de nave, turism și comerț, fapt recunoscut până la nivel guvernamental.
Pentru această situație, s-a dat vina exclusiv pe fenomenul migrației externe a forței de muncă. Altfel spus, din cauza angajatorilor români, care nu își plătesc salariații ca în Occident, pleacă oamenii. 
Un recent studiu al Eurostat (oficiul de statistică al Uniunii Europene) demonstrează că lucrurile nu stau chiar așa. În condițiile adâncirii crizei forței de muncă, iată că România își permite să întrețină 1,68 milioane de persoane cu vârsta de muncă (18 – 64 de ani), dar care nu au muncit niciodată (conform propriilor declarații). 
Oare din ce trăiesc acești oameni? Cine îi întreține? Sunt o povară pe capul părinților, bunicilor ori a rudelor? Cerșesc, fură, se prostituează, fac contrabandă, trafic de droguri, de arme ori de carne vie?


A cui e vina?
Cine se face vinovat pentru existența acestui număr uriaș de rebuturi umane? În primul rând politicienii și partidele politice, care au pus umărul la răsturnarea ierarhiei valorilor din societatea românească. Munca a fost detronată de pe podiumul de onoare, în locul său fiind înălțate Corupția și Hoția. Iar cei ce le slujesc cu devotament au devenit modele de reușită în viață pentru mulți dintre tineri. 
Vinovăția sistemului politic este, în același timp, și a sistemului de învățământ. Prin el au trecut atât politicienii, cât și cele 1,68 milioane de persoane care n-au muncit în viața lor. Cele mai multe dintre ele, 902.000, au studii liceale, în timp ce 700.000 de persoane au terminat opt clase, iar 73.000 sunt absolvenți de facultate. 
Oare ce atitudini și ce valori le-a transmis sistemul de învățământ? 
Dar în același timp este vorba de vinovăția familiilor care au crescut și educat aceste persoane și care le tolerează comportamentul parazitar. Amploarea extraordinară a acestui fenomen demonstrează că celula de bază a societății românești – familia – trece, la rândul ei, printr-o criză profundă. 


Dezincriminarea parazitismului social
Dacă familia nu sancționează parazitismul social, nici societatea nu o mai face. La începutul secolului XX, întrucât fenomenul luase amploare, statul român a adoptat Legea 2908 din 1921 "pentru înfrânarea vagabondajului și cerșetoriei și pentru protecțiunea copiilor". 
Actul normativ interzicea vagabondajul și cerșetoria, considerându-le delicte. Erau considerați vagabonzi "aceia care nu au un domiciliu statornic, nici mijloace de hrană și nu exercită - în mod obișnuit - nicio profesiune sau meșteșug, deși ar avea mijloace și putința de a o face.    Sunt considerați tot ca vagabonzi, supuși la măsurile și pasibili de pedepsele contra vagabondajului, toți indivizii care, fie că au sau nu un domiciliu oarecare, își agonisesc hrana practicând sau înlesnind pe cale publică acțiuni ori jocuri imorale, meserii degradatoare sau, în fine, orice acte ilicite pentru care nu li s-a aplicat vreo altă pedeapsă.
Vagabondajul și cerșetoria au continuat să fie incriminate și în timpul regimului comunist, în baza Codului Penal din 1968, încadrarea într-o muncă a societății fiind obligatorie.


La vremuri noi, moravuri vechi
Au trecut anii, s-au schimbat vremurile, regimul politic și guvernații, iar moravurile au decăzut. Și iată că, în septembrie 2005, Guvernul Tăriceanu a luat decizia de a încuraja nemunca, aprobând proiectul de lege pentru modificarea si completarea Codului Penal din 1968, una dintre prevederi vizând dezincrimina vagabondajul. În iunie 2006, Parlamentul a consfințit această modificare legislativă, dând frâu liber parazitismului social.
În continuare, toate guvernele au încurajat fenomenul prin mecanismul ajutoarelor sociale aducătoare de voturi, cărora – scuzați-mă stimați cititori! - nu m-am abținut să nu le închin versurile satirice de mai jos:
Oda ajutoarelor sociale


Azi, să muncești e o rușine!
O spun și șmecherii, și hoții. 
Și drept dovadă, în uzine
Sunt angajați numai roboții. 


De n-ai lucrat o zi în viață, 
În fabrici sau pe șantiere,
De muncă ți se face greață
Și simți în coate o durere.


Puhoi de lume la chermeze;
Petrecerea n-o scapă unul. 
La strunguri și la raboteze
Nu-s oameni nici să dai cu tunul.


De ce să îți câștigi mălaiul
Pe câmp, frângându-te de șale,
Când mult mai dulce este traiul
Din ajutoare sociale.
x    x    x
În curând, vom avea un nou guvern, de la care toată lumea așteaptă mult visata schimbare. Printre prioritățile sale ar trebui să fie stârpirea din rădăcini a parazitismului social. Doar așa vom rezolva criza forței de muncă și vom putea atrage investitori. Nu vom mai fi nevoiți să aducem lucrători din Asia, pe care să îi plătim mai bine decât pe români, și vom putea reduce din uriașul deficit bugetar lăsat moștenire de Guvernul Dăncilă.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.4822 secunde