Aveți casă? Puteți primi ajutor de la stat!

295
Aveți casă? Puteți primi ajutor de la stat! - ddd-1578648954.jpg

Articole recomandate

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) va lansa un program de finanțare care va ajuta proprietarii de case să le eficientizeze din punct de vedere energetic, reducând consumul de energie și, implicit, emisiile de gaze cu efect de seră, a anunțat, vineri, pe Facebook, ministrul de resort, Costel Alexe, relatează Agerpres. Conform oficialului, programul va fi dezvoltat cu sprijinul asociațiilor de profil și instituțiilor internaționale și va avea cinci obiective majore.

Astfel, primul obiectiv se referă la protejarea mediului, direct și indirect. "Clădirile sunt responsabile pentru 40% din energia consumată în Uniunea Europeană și 36% din emisiile de gaze cu efect de seră. În România, cifrele, conform asociațiilor de profil, sunt mai mari: 50%, respectiv 40%. Mai mult decât transportul, mai mult decât industria. De ce să continuăm să aruncăm în atmosferă aceste emisii, făcând rău planetei și României? Nu în ultimul rând, acest program are în vedere să protejeze pădurile. Foarte mulți oameni taie copaci pentru a-și încălzi casele. O casă care pierde mai puțină căldură înseamnă mai mulți copaci salvați de la tăiere", scrie Alexe.

Ministrul Mediului precizează, totodată, că prin acest program veniturile proprietarilor de case vor crește indirect, prin faptul că vor plăti facturi mai mici pentru încălzirea și răcirea locuințelor. "Să nu uităm că 1 român din 5 nu își poate încălzi adecvat locuința sau are dificultăți în a-și plăti facturile, aflându-se în situație de sărăcie energetică. Spre exemplu, proprietarul unei case tipice termoizolate poate plăti cu 1.500 - 2.000 de lei mai puțin pe an. Suma poate crește, în funcție de imobil și de soluțiile folosite. Banii care rămân în buzunarele oamenilor nu mai sunt pur și simplu 'aruncați pe fereastră'. Și acestea sunt doar beneficiile ușor măsurabile. O locuință renovată energetic înseamnă și o locuință mai sănătoasă. Gândiți-vă că un copil care locuiește într-o casă bine încălzită și bine ventilată își reduce riscul de îmbolnăvire și va putea să învețe mai bine! Un adult care nu îngheață de frig sau nu se sufocă de cald e mai performant la muncă și va avea mai puține zile de concediu medical. Și lista exemplelor poate continua. 1 euro investit în eficiență energetică produce alți 4 direct și din beneficii conexe", explică demnitarul.

Alexe amintește faptul că, dacă pentru reabilitarea termică a blocurilor sunt disponibile diverse programe de finanțare, europene sau de stat, pentru casele individuale nu există niciunul. "Este nevoie de echitate, având în vedere că există aproape 5 milioane de case", susține oficialul.

Un al patrulea obiectiv al proiectului de eficiență energetică, subliniat de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, face referire la stimularea economiei. "Sunt liberal, deci cred că mediul poate fi protejat în același timp cu asigurarea creșterii economice. Banii investiți în eficiență economică produc rezultate - rămân sume mai mari în buzunarele oamenilor și sunt ajutate și industriile conexe, în primul rând industria construcțiilor. De asemenea, ajută și la crearea de noi locuri de muncă. Citeam declarația lui Adrian Joyce, șeful campaniei Renovate Europe, care spunea că eficiența energetică are potențialul de a deveni 'cel mai mare creator de locuri de muncă la nivel european'", notează Costel Alexe.

Acesta a adăugat, de asemenea, că, prin implementarea noului proiect, vor fi sprijinite eforturile României de a-și respecta angajamentele (inclusiv legale) luate la nivel European în materie de eficiență energetică și schimbări climatice. "Recent, statele Uniunii Europene au adoptat Pactul Ecologic European prin care își asumă lupta împotriva încălzirii globale, iar unul dintre instrumentele majore este renovarea energetică a clădirilor", afirmă ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, România are termen, până pe data de 10 martie 2020, pentru a transpune Directiva revizuită privind Performanța Energetică a Clădirilor prin care se obligă să crească nivelul de performanță energetică a imobilelor.

Datele publicate de Alexe arată că România ar trebui să reabiliteze energetic aproximativ 3% din clădiri anual, însă, în prezent, estimările sunt de sub 0,5%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6425 secunde