Autorităţile guvernamentale nu vor închiderea economiei

360
Autorităţile guvernamentale nu vor închiderea economiei - florincitusursaedupedu-1604064010.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat, joi că “obiectivul autorităţilor este de a nu închide economia, pentru că ar fi reţeta clară către faliment”, potrivit Agerpres. În perioada martie - aprilie România nu a închis toată economia, dar chiar şi aşa, 2% din Produsul Intern Brut, a avut de suferit din cauza pandemiei. Ministrul consideră că se poate merge cu economia deschisă, însă cu reguli clare, pe care le solicită, de altfel, toţi antreprenorii.


„Cred că putem merge în perioada următoare cu economia deschisă, dar cu reguli clare. Toţi antreprenorii ne cer reguli clare. Cum să-şi ţină compania deschisă, cum să vină oamenii la muncă şi să poată să funcţioneze în condiţiile de acum, poate cu mai puţini oameni, dar să nu mai închidem economia de tot. Acesta este obiectivul, să rămânem cu economia deschisă, poate la o capacitate mai mică, dar să nu închidem economia. Şi asta a fost şi discuţia cu HoReCa. Am spus că rămân deschise 30%", a precizat ministrul Finanţelor. El a adăugat că oamenii trebuie să fie responsabili, că nu pot cere totul de la Guvern. 


„Noi dăm nişte linii directoare dar trebuie să fim responsabili. Lucrăm cu foarte puţini oameni aici la minister, mai mulţi acasă. Îi schimbăm, îi rotim. Am departamente foarte importante, de unde se fac plăţi, trezorerie ş.a.m.d., nu îmi permit ca oamenii toţi să fie bolnavi. Depinde de noi cât de buni manageri suntem", a subliniat Cîţu.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6754 secunde