Atenție fermieri! Sunt disponibile 16,7 milioane euro pentru proiecte de investiții

Duminică, 10 Mai 2020
144
Ministerul Agriculturii va deschide, începând cu data de 11 mai 2020, sesiuni de primire a proiectelor în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, prin care se sprijină investiții pentru:

- prevenirea și combaterea pestei porcine africane în România;

- măsura 5 - refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și de evenimente catastrofale și instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare.

Sesiunea se va desfășura în intervalul: 11 mai, ora 9 – 31 iulie 2020, ora 16.

În cadrul sesiunii ce urmează a se deschide pe data de 11 mai 2020, suma disponibilă pentru selecția proiectelor va fi de 16.717.235 euro, depunerea urmând a se face la nivel național, defalcată după cum urmează:

- submăsura 5.1 - sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile

1) pentru beneficiarii publici - 4.750.000 euro, din care pentru: instalații dezinfecție - 2.310.000 euro, autoutilitare probe și dotare laboratoare - 1.700.000 euro, camere frigorifice - 740.000 euro;

2) pentru beneficiari privați - 8.289.804 euro;

- submăsura 5.2 - sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale - 3.677.431 euro.

Plafonul maxim este de 100.000 euro/proiect, pentru echipamentele și instrumentarul de determinare și diagnostic, mijloace specializate de transport a probelor, respectiv 20.000 euro/proiect, în cazul camerelor frigorifice, iar pentru investiții în instalații de dezinfecție și dezinsecție este prevăzută o valoare de 30.000 euro/proiect. Pentru această categorie, rata sprijinului public nerambursabil este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile. Ea crește la 100% dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:

- există o legătură între investiție și potențialul de producție;

- autoritatea publică acționează în numele diferiților fermieri și se demonstrează caracterul colectiv al investiției;

În cazul beneficiarilor fermieri sau grupuri de fermieri, sunt eligibile investițiile în instalații de dezinfecție și dezinsecție, achiziția de echipamente pentru asigurarea biosecurității și a infrastructurii sanitare, construcția de garduri de protecție, racordarea la utilități.

Fiecare proiect poate beneficia de maximum 250.000 de euro. Rata sprijinului public nerambursabil pentru fermierii constituiți în forme asociative este de 100%, iar pentru fermierii individuali sprijinul este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile.

Sprijinul acordat prin această sub-măsură urmărește creșterea capacității de prevenire a apariției epizootiilor și combaterea acestora, precum și reducerea efectelor dezastrelor naturale, a evenimentelor adverse și catastrofale asupra potențialului de producție agricolă, ca urmare a răspândirii pestei porcine africane în România.

În privința submăsurii 5.2, beneficiarii pot fi fermieri persoane fizice, cooperative agricole și grupuri de producători. Fondurile acordate prin această submăsură vor contribui la refacerea potențialului de producție afectat de pestă porcină africană, fiind finanțate achizițiile de animale de reproducție, atât pentru repopularea și refacerea efectivelor de suine, cât și pentru reprofilarea exploatației cu alte specii de animale. De asemenea, pot fi eligibile și costurile cu extinderea și modernizarea în scopul adaptării adăposturilor de animale. Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% și nu va depăși o valoare de 200.000 euro/proiect.

Ghidurile solicitantului sunt postate pe site-ul www.afir.info.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.208 secunde