APIA primește cererile pentru ajutorul la motorină. Ce condiții trebuie să îndepliniți

172
APIA primește cererile pentru ajutorul la motorină. Ce condiții trebuie să îndepliniți - platimotorina-1607015837.jpg

Articole de la același autor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoştinţă că, în perioada 02 - 31 decembrie 2020, se pot depune Cereri de acord pentru ajutorul la motorină utilizată în agricultură pentru anul 2021. 


Beneficiarii sunt producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, dar şi cei care exploatează animale, individual sau în forme de asociere, precum şi organizaţiile de îmbunătăţiri funciare, organismele de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol. Mai pot fi acceptate la plată şi persoanele fizice care se autorizează în termen de 60 de zile lucrătoare, de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale. Condițiile de acordare în funcţie de sectorul în care îşi desfăşoară activitatea sunt următoarele: să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier); să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz; să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz; să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz; suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha,iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere și solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepție, pentru ciuperci se iau în considerare suprafețele din adeverințele emise de primării. Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente: copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare; adeverinţă eliberată de primărie cu suprafețele agricole aflate în exploatare; situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat și/sau producția de ciuperci estimată; copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase; situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar; dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare, la furnizorul de apă şi de electricitate; cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare; angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008. Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene, în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de acord. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.856 secunde