ANAF susține că România se încadrează în ținta de deficit pentru 2017

156
ANAF susține că România se încadrează în ținta de deficit pentru 2017 - anaf-1500653610.jpg

Articole de la același autor

Referitor la comunicatul Eurostat privind deficitul bugetar înregistrat de statul român în trimestrul I 2017, ANAF face următoarele precizări.

Valoarea comunicată de 3,2% din PIB este calculată pe baza soldului ESA ajustat sezonier, reflectând componenta de trend a deficitului bugetar înregistrat în trimestrele anterioare din 2016, și raportată la PIB din trimestrul I, trimestru în care PIB înregistrează de obicei cea mai redusă valoare nominală din cele 4 trimestre ale anului. În 2016, PIB în trimestrul I a fost de 146,4 miliarde de lei în timp ce valoarea cea mai ridicată a PIB-ului trimestrial s-a înregistrat în trimestrul IV de 228,9 miliarde de lei.

De asemenea, în datele publicate de Eurostat se observă că același indicator a înregistrat un maxim de 3,6% din PIB în trimestrul II 2016, în timp ce valoarea înregistrată în trimestrul I din 2016 a fost de 3,1% din PIB. Raportat la perioada comparabilă din 2016 (trimestrul I) se observă că deficitul bugetar a crescut doar marginal cu 0,1pp la 3,2% din PIB, ceea ce sugerează că ținta de deficit pentru finalul anului 2017 este în program. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7127 secunde