Alegeri cu scandal la Constanța South Container Terminal! Un lucrător dă în judecată compania (III)

1915

Articole de la același autor

Un nou scandal aduce în atenția publicului compania Constanța South Container Terminal (CSCT), parte a concernului DP World. După cum v-am informat în edițiile precedente ale cotidianului „Cuget Liber”, tensiunile au fost provocate de modul în care a decurs alegerea reprezentantului salariaților din unitatea portuară constănțeană în Consiliul European al Salariaților.

Ionel Stoica – unul dintre cei cinci candidați care au intrat în competiție – susține că alegerile n-au fost independente, că votul nu a fost secret și acuză implicarea companiei în procesul electoral. El s-a adresat instanței de judecată, solicitând anularea alegerilor. Dosarul a fost înregistrat pe 29 martie 2021, cu nr. 2442/118/2021, la Tribunalul Constanța, Secția civilă. În ediția de astăzi, continuăm prezentarea acestui caz ieșit din comun.

În căutarea adevărului

Stimați cititori, am văzut care este opinia lui Ionel Stoica, am luat act de bănuielile exprimate de Sindicatul Uniport Constanţa South și am aflat ce le-a răspuns directorul Departamentului Resurse Umane din cadrul companiei CSCT.

Dar oare este de ajuns pentru a stabili adevărul? Oare poziția directorului Departamentului Resurse Umane coincide cu cea a conducerii companiei CSCT? Dar cu litera legii? Drept urmare, pe data de 31 mai 2021, m-am adresat acesteia printr-un email, solicitându-i să-mi răspundă la următoarele întrebări punctuale:

1. În baza cărei reglementări a fost organizată alegerea reprezentantului companiei DP World Constanța în Consiliul European al Salariaților, în acest an?

2. Cine din compania DP World Constanța a organizat alegerile?

3. Cum au fost organizate efectiv alegerile?

4. A existat o comisie de supraveghere a procesului de votare? Cine a desemnat-o?

5. A existat o comisie de numărare a voturilor? Cine a desemnat-o?

6. Persoanelor care au candidat pentru Consiliul European al Salariaților li s-a asigurat posibilitatea să urmărească procesul de votare și cel de numărare a voturilor?

7. Cine a avut acces la voturile exprimate de alegători pe perioada procesului electoral? Respectivele persoane au fost desemnate prin votul salariaților să aibă acces la voturile exprimate?

Slalom printre întrebări

Pe data de 3 iunie 2021, am primit, tot prin email, următorul răspuns, semnat… DP World Constanța: „Confirmăm primirea mesajului dumneavoastră, asupra căruia dorim să revenim în maniera următoare:

Constanţa South Container Terminal SRL este parte a unui grup de întreprinderi de dimensiune comunitară la nivelul căruia este organizat un Consiliu European al Salariaților, care reunește reprezentanți desemnați ai fiecărei întreprinderi naționale. Organizarea comitetului european de întreprindere, precum și procedurile de desemnare a reprezentanților naționali sunt reglementate la nivel european de Directiva europeană 2009/38/CE privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare a lucrătorilor în întreprinderile și grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară, iar la nivel național de Legea nr. 217/2005 privind constituirea, organizarea și funcționarea comitetului european de întreprindere. În cursul lunii martie 2021 expira mandatul reprezentantului național, sens în care au fost organizate alegerile pentru desemnarea unui nou reprezentant. Alegerile au fost organizate în linie cu procedurile interne în vigoare, în două etape - în prima etapă salariații interesați și-au depus candidaturile, iar în etapa a doua salariații au putut vota candidații.”


După cum observați, stimați cititori, DP World Constanța a evitat să răspundă la marea majoritate a întrebărilor punctuale, limitându-se să amintească de Directiva europeană 2009/38/CE și de Legea nr. 217/2005, precizând în final că „alegerile au fost organizate în linie cu procedurile interne în vigoare”.

Se face lumină

Stimați cititori, trebuie precizat că Legea nr. 217/2005, la care face trimitere DP World Constanța este o transpunere în cadrul normativ românesc a amintitei directive europene. Răspunsul omite un aspect esențial. Legea a fost modificată și republicată în „Monitorul Oficial” nr. 889 din 15 decembrie 2011 și prevede, la articolul 29 (1), următoarele: „Comitetul european de întreprindere adoptă regulamentul său de organizare și funcționare. Regulamentul de organizare și funcționare va cuprinde modul concret de desemnare sau de alegere a membrilor săi”.

Deci alegerea reprezentantului salariaților din Constanța South Container Terminal trebuia să se facă potrivit regulamentului emis de Comitetul european de întreprindere, nicidecum „în linie cu procedurile interne în vigoare”.

Cotidianul „Cuget Liber” a intrat în posesia acestui regulament. Este vorba de documentul emis în data de 10 mai 2007, cu antetul DP World, Port și Freezone World (Thunder FZE) și intitulat: „Acord privind înființarea unui Consiliu European pentru Port și Freezone World (Thunder FZE)”, care poartă semnăturile membrilor acestui organism. Documentul precizează negru pe alb că: „Membrii și membri supleanți (deci reprezentanții salariaților – n.n.) sunt aleși/numiți în conformitate cu procedura prevăzută în legislația națională sau o practică acceptată, un membru este ales prin vot secret prin corespondență, desfășurat în mod independent, de către toți angajații din statul membru în cauză”.

Or, singura lege a statului român care reglementează modul de alegere a reprezentanților salariaților dintr-o întreprindere este Codul Muncii. La articolul 221 (2), acesta precizează: „Reprezentanții salariaților sunt aleși în cadrul adunării generale a salariaților, cu votul a cel puțin jumătate din numărul total al salariaților.” Și după cum se observă, actul normativ nu vorbește despre implicarea în alegeri a conducerii întreprinderii ori a departamentului de resurse umane.

Regulamentul Consiliului European pentru Port și Freezone World prevede și o a doua variantă de organizare a alegerilor: „o practică acceptată, un membru este ales prin vot secret prin corespondență, desfășurat în mod independent, de către toți angajații din statul membru în cauză”.

x x x

Stimați cititori, acum lucrurile sunt cât se poate de clare. În legislația europeană, în cea națională și în regulamentul Consiliului European al Salariaților nu se prevede posibilitatea implicării, în vreun fel, a conducerii întreprinderii sau a vreunui departament în alegerea reprezentantului salariaților în organismul european. Sunt convins că, dacă ar fi fost lăsați, salariații ar fi putut organiza alegerile ca la carte: în condiții de securitate sanitară, respectându-se libertatea și secretul votului, folosind metoda clasică a urnei de vot sigilate, iar numărătoarea buletinelor de vot ar fi fost efectuată de o comisie aleasă de salariați, cu participarea reprezentanților candidaților. Compania Constanța South Container Terminal (CSCT) ar fi evitat suspiciunile, scandalul și chemarea în fața instanței de judecată. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3232 secunde