Ajutor excepțional pentru fermierii din sectorul laptelui

192
Ajutor excepțional pentru fermierii din sectorul laptelui - ajutor-1464527560.jpg

Articole de la același autor

În perioada 30 mai - 6 iunie 2016, producătorii care nu au depus cereri în prima perioada de depunere și care îndeplinesc condițiile de eligibili-tate pot depune cereri pentru ajutorul excepțional destinat fermierilor din sectorul laptelui și produselor lactate.


Pentru a beneficia de ajutorul financiar, producătorii trebuie să îndepli-nescă cumulativ următoarele condiții: 
- sunt înscriși în sistemul cotelor de lapte la APIA, prin compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014 - 2015, și dețin cotă de livrări la data de 31 martie 2015;
- sunt în activitate, au încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim - cumpărător, și dețin cel puțin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului;
- producția de lapte livrată pe be-neficiar este de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015.


Suma cuvenită fiecărui producător, în cazul ajutorului financiar, pentru cele două perioade de depunere, se calculează de către APIA conform cantității de lapte livrată în anul de cotă 2014 - 2015, astfel:
- 240 euro/beneficiar pentru pro-ducătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv și 20 tone inclusiv;
- 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 tone și până la 200 tone inclusiv;
- 2.900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.


În situația în care beneficiarii nu utilizează în totalitate plafonul alocat pentru care au depus cereri, diferența se redistribuie în cadrul aceluiași sector, către aceiași beneficiari eligibili și cuantumul unitar alocat pe beneficiar/cantitate de producție realizată în perioada de referință, se recalculează în sensul creșterii acestuia, cu 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plății.


În situația în care plafonul din sectorul lapte se depășește, cuantumul unitar alocat pe beneficiar/cantitate de producție realizată în perioada de referință se recalculează în sensul diminuării acestuia cu un procent calculat de APIA până la limita sumei aprobate, cu 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plății.


Materialele de informare referitoare la Campania de primire a cererilor de acordare a ajutorului financiar în sectorul laptelui sunt disponibile pe site-ul APIA: www.apia.org.ro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7516 secunde