Agricultorii dobrogeni amenință cu proteste: "Solicităm emiterea unei ordonanțe de urgență care să prevadă suspendarea ratelor la bănci"

Luni, 03 August 2020
461
Agricultorii din Dobrogea vor organiza acțiuni de protest, în perioada următoare. Aceștia susțin că situația generată de secetă este fără precedent iar Guvernul amână, în continuare, sprijinirea producătorilor agricoli


Răzvan Filipescu, fermier Constanța: "Din păcate astpzi ne unește un lucru nefericit și anume situația dramatică a agricultorilor din Dobrogea. Solicităm emiterea unei ordonanțe de urgență care să prevadă suspendarea ratelor la bănci pentru o perioadă de minim un an de zile. Acest lucru ar lua presiunea de pe umerii agricultorilor, care nu au avut parte de nicio recoltă anul acesta și nu au cu ce să plătească ratele. Avantajul acestei măsuri vine în întâmpinarea băncilor. Băncile ar trebui să suspende ratele. Noi, fermierii nu ne mai gândim la profit. Toți suntem pe pierdere."


Teo Ichim, fermier: " Activăm în zona Negru Vodă și Adamclisi. Ceea ce se întâmplă în Dobrogea este o calamitate. Suntem în situația în care întoarcem a doua cultură. Am încercat cu floarea soarelui, porumb și nu am reușit să facem nimic. Anul acesta nu am avut niciun fel de venit din agricultură. Dobrogea este cea mai aridă zonă a României. Fermele sunt mari, comerciale, care au salariati și care au impozite la stat. Vrem ca guvernanții să înțeleagă că suntem în cea mai gravă situație de anul acesta. Fermierii s-au dezvoltat și atunci trebuie sustinuți. Luați măsuri față de fermierii din Dobrogea, pentru că sunt într-o situație foarte gravă."


Mircea Chipaila, fermier Poarta Alba: "Anul trecut am avut un an agricol foarte greu. Anul acesta este la fel. O sa dam oameni afara, o sa reducem cheltuielile, dar nu asta este solutia. Facem investitii in tractoare. Un tractor care nu polueaza, costa cat doua case in Constanta. Sunt foarte suparat cand il vad pe ministrul agriculturii ca spune ca suntem nevoiti sa aducem mere si alte fructe din Polonia. Nu este normal asa ceva."


Stefan Camara, agricultor Tulcea: "Si la noi este aceeasi situatie grea ca si in judetul Constanta. Nu avem sisteme de irigatii."







Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.2247 secunde