Extemporal la începutul toamnei

Agenții economici de pe lângă școli să se pregătească: încep controalele!

1417
Agenții economici de pe lângă școli să se pregătească: încep controalele! - scoala23chiosc-1315324669.jpg
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimen-telor (ANSVSA) dă startul, odată cu începerea noului an școlar (cel puțin la nivel declarativ), la vânătoarea de agenți economici ce își des-fășoară necorespunzător activitatea în incintele unităților de învățământ, ori în vecinătatea acestora.

De altfel, din dispoziția conducerii ANSVSA, la nivelul întregii țări inspectorii și ceilalți specialiști din cadrul direcțiilor sanitare veterinare au demarat, spun reprezentanții Autorității, și acțiuni de control în creșe, grădinițe, unități de învățământ cu program normal, internat și semi-internat sau after-school, precum și în spațiile de depozitare a produselor alimentare acordate prin programul "lapte și corn".

Potrivit directorului Direcției Sani-tare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, dr. Romeu Lazăr, controalele au demarat în ceea ce privește unitățile școlare ce au avut activitate și peste vară, iar celelalte vor fi vizitate după deschiderea anului școlar, de Serviciul de Inspecție.

Atenție mărită li se vor acorda, spune directorul DSVSA Constanța, în special magazinelor din curtea școlilor. Așadar, nu ar fi rău ca în această perioadă acești agenți economici să se ocupe nu doar de igienizarea spațiilor, ci și de trierea mărfurilor (în cazul în care au rămas peste vară cu produse nevândute). Astfel, se diminuează riscul de apariție a unor toxiinfecții alimentare.

Potrivit reprezentanților ANPC, acțiunile de control se derulează în două etape: până pe 12 septembrie vor fi verificate toate unitățile de învățământ preuniversitar din punct de vedere al asigurării și respectării cerințelor structurale, iar până pe 30 septembrie vor fi reverificate unitățile din punct de vedere al asigurării cerințelor generale și specifice de igienă în spațiile de depozitare, prelucrare și furnizare a produselor alimentare, al dotării cu instalații și ustensile specifice, inclusiv al cerințelor de trasabilitate.

De asemenea, vor fi controlate condițiile de depozitare și termenele de valabilitate ale produselor lactate și de panificație din cadrul programului "laptele și cornul", în incinta unităților de învățământ în care se derulează acest program. "Este firesc și foarte necesar să declanșăm aceste ample controale, în special când este vorba de sănătatea și viața copiilor și tinerilor noștri. Mai ales având în vedere că în această vară s-a manifestat o tendință, aproape criminală i-aș spune eu, la nivelul prestatorilor de servicii alimentare de a face rabat de la siguranța alimentelor tocmai în unitățile de cazare și alimentație pentru copii", a declarat președintele ANSVSA, dr. Radu Roatiș - Chețan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8106 secunde