Cu fonduri europene

Administrațiile locale vor putea organiza propriile servicii de transport feroviar pentru călători

Marţi, 16 Februarie 2021, 20:13
150
Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor, administrațiile locale vor putea organiza propriile servicii publice de transport feroviar al călătorilor, de interes local, inclusiv în zonele metropolitane.

Actul normativ asigură cadrul legislativ care le permite autorităților publice locale să acceseze fondurile europene nerambursabile alocate în acest scop.

Spre exemplu, Consiliul Județean Constanța ar putea organiza transportul feroviar de călători între municipiul Constanța și stațiunile din nordul și sudul litoralului. Măsura ar duce la descongestionarea traficului rutier și la reducerea poluării. De asemenea, ar putea fi organizat transportul feroviar local pe rutele cele mai frecventate de lucrătorii care fac naveta între localitățile de domiciliu și municipiul Constanța.

Transportul național de călători va rămâne, în continuare, în administrarea Ministerului Transporturilor.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.221 secunde