Administrația portului Constanța a fost reclamată la Consiliul Concurenței

741
2
Administrația portului Constanța  a fost reclamată la Consiliul Concurenței - administratiaportului-1457618914.jpg

Articole de la același autor

Vin vremuri grele pentru Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța. După ce Tribunalul Constanța a decapitat-o, suspendându-i patru din cei șase administratori, aruncând-o într-o criză fără precedent, o mai așteaptă o altă lovitură.

În urmă cu trei luni, compania Comvex (care a obținut și suspendarea administratorilor) a sesizat Consiliul Concurenței în legătură cu "abuzul de poziție dominantă a administrației portuare", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Viorel Panait, directorul general al SC Comvex și, totodată, președinte al Organizației Patronale "Operatorul Portuar". Faptele vizate ca făcând obiectul abuzului se referă la contractele de închiriere a domeniului public portuar.

În esență, este vorba de clauza de trafic pe care consiliul de administrație al CNAPMC a introdus-o în contractele de închiriere a domeniului public portuar. Conform acesteia, operatorii portuari, în calitate de chiriași, trebuie să se angajeze că vor atinge o anumită performanță, constând în manipularea unei anumite cantități de marfă, și că vor suporta consecințele în cazul neîndeplinirii traficului prevăzut în contract.

Răspunsuri de Premiul Nobel

SC Comvex consideră că cerința impusă de administratorii CNAPMC este abuzivă, întrucât este în afara prevederilor OG nr. 22/1999, care, la articolul 35, stabilește că închirierea infrastructurii de transport naval se face conform regulamentului aprobat prin ordinul ministrului transporturilor. Iar Regulamentul din 7 august 2012, aprobat prin Ordinul nr. 1286/2012, precizează că, în cazul închirierii, clauza minimă obligatorie de performanță va fi reprezentată de rata de încărcare și descărcare a navelor exprimată în tone pe zi sau alt parametru echivalent.

Decizia administratorilor CNAPMC de a introduce această clauză în contractele de închiriere este nu doar în afara cadrului normativ, ci și în contradicție cu logica economică, cu legile economice obiective.

Comvex și ceilalți operatori portuari sunt prestatori de servicii. Obiectul lor de activitate este încărcarea, descărcare, sortarea și depozitarea mărfurilor. Dacă există marfă, au activitate, iar dacă nu, trag obloanele.

Volumul mărfurilor și traseul lor depind de mulți factori și prea puțin de operatorii portuari.

Aș vrea să-mi răspundă administratorii CNAPMC la următoarele întrebări: Cum ar putea asigura operatorii portuari un trafic ridicat de minereu și cărbune, când industria siderurgică românească este în colaps, iar termocentralele sunt în pragul falimentului? Cum ar putea face să crească traficul de produse chimice și de îngrășăminte, când industria chimică românească a închis cele mai multe capacități de producție? Cum ar putea împiedica seceta să înjumătățească recoltele de cereale și să coboare dramatic nivelul Dunării? Cum ar putea face ca scăderea prețurilor petroliere să nu mai amputeze fluxurile de hidrocarburi? Cum ar putea influența piețele externe să cumpere cât mai multe mașini românești? Cum i-ar putea obliga pe consumatorii români să cumpere de cinci, zece ori mai multe mărfuri chinezești și turcești?

Apropos, CNAPMC are în exploatare terminalul de pasageri. Dacă și-ar fi aplicat sieși criteriul de performanță pe care vrea să-l impună operatorilor privați, ar fi trebuit să închidă porțile. În 2015, din cauza ocupării Crimeei de către Rusia, a pierdut 69% din croazierele maritime programate. Iar pentru 2016 au fost anunțate doar 22 escale față de 36 câte au rămas în anul precedent. Are vreo vină CNAPMC că a scăzut traficul? Poate rezolva ea conflictele și tensiunile din zona Mării Negre și poate stopa atacurile teroriste din Turcia, care au descurajat turismul de croazieră?

Dacă respectivii administratori vor putea să-mi răspundă la toate aceste întrebări, eu sunt gata să îi propun pentru premiul Nobel pentru economie.

Vinovat de izolarea portului Constanța

Stimați cititori, singurul lucru pe care îl pot face operatorii portuari pentru a atrage fluxurile de mărfuri este să presteze servicii de calitate, mai exact: să asigure rate cât mai mari de încărcare și descărcare a navelor și condiții cât mai bune de depozitare a mărfurilor.

Adevăratul răspunzător de atragerea fluxurilor de mărfuri prin portul Constanța este Ministerul Transporturilor. El este cel ce stabilește taxele și tarifele percepute de administrația portuară, de cea a Canalelor Navigabile și Autoritatea Navală Română, făcând ca porturile și căile de navigație românești să fie ieftine sau scumpe în comparație cu porturile concurente. El este răspunzător de lipsa autostrăzilor și de starea dezastruoasă a rețelei rutiere și feroviare din România, dar și de condițiile proaste de navigație fluvială. Din vina Ministerului Transporturilor, portul Constanța este tot mai izolat de restul țării și de Europa, fiind tot mai puțin atractiv pentru fluxurile de mărfuri.

Din cauza legăturilor rutiere și feroviare proaste cu portul Constanța au eșuat toate proiectele de conectare a acestuia la liniile de ferry-boat și ro-ro existente la Marea Neagră. Inaugurată pe 20 noiembrie 2011, linia ro-ro Pendik - Constanța a rezistat doar 11 luni. O soartă similară a avut-o linia de ferry-boat Constanța - Batumi (Georgia) - Ilyichevsk (Ucraina), care fusese deschisă cu mult fast pe 16 octombrie 2014.

Guvernul României și Ministerul Trans-porturilor ar trebui să răspundă și la următoarele întrebări: De ce China nu respectă memorandumul semnat, în 2014, de Guvernul Ponta, prin care se angaja să importe animale vii și carne prin portul Constanța și să construiască un parc tehnologic pe platforma portuară? Cum se face că Beijingul este mai interesat de porturile turcești și bul-gărești, China Investment Corporation, semnând scrisoarea de intenție pentru a cumpăra portul Kumport (Turcia), în timp ce o delegație guvernamentală chineză a vizitat porturile Varna și Burgas pentru a studia oportunitățile de investiție în infrastructura acestora?

Comentează știrea

Neutru
11 martie 2016
Reclamatie

Eiii, de ca naiba mi se pare ceva suspect aici? Sunt de acord ca nu operatorii portuari pot stabili cata marfa vine in port sa o descarce dar ma intreb, daca nu mai au activitate nu ar trebui sa lase locurile de pe danele pe care le au in stapanire altora care ar putea avea acea activitate? Ei bine nuuuu. Ei vor sa ramana stapani pe ceea ce au luat si sa nu faca nimeni nimic daca ei nu pot face. Cu alte cuvinte aceeasi pozitie dominanta o au si ei. Eu as zice altfel. Danele si infrastructura portuara ar fi trebuit sa fie a portului, asa cum a fost pana acum si functie de marfa pe care o au de operat, operatorii portuari sa inchirieze pe lucrare acele utilaje si acele dane. De ce numai Convex sa opereze carbune sau minereu de fier si nu si altii? De ce Socep Chimpex sa blocheze 1/6 din port daca nu mai are clienti? Asa portul poate fi blocat de tot. Sa ne inchipuim ca operatorii porturai nu mai vor sa opereze. Nimeni nu ii poate forta dar nu pot bloca ei danele ca nu sunt stapani pe ele. Sa isi ia utilajele si sa plece in alta parte. Muncitorii care lucreaza la acesti operatori portuari daca fac o greva sunt dati afara. Este teroare dar operatorii nu vor acelasi tratament. Pai? Unde e dreptatea?

Dorel
11 martie 2016
Port

Dorele...Dorele....Dorele... Ce ma doare... Auzi. Dupa 90 s-au dat danele in operare cui a vrut si cui nu a vrut. Acestia au platit cu monede de 25 de bani in toti acesti ani, adica mai nimic. Incet incet au pus stapanire pe tot si chiar daca danele nu sunt propietate privata sau au danele goale, nu lasa nicio alta nava sa intre sa opereze. Asta nu miroase a monopol sau pozitie dominanjta? Dar de-alungul timpului APC a fost una cu operatorii pana cand interesela s-au diversificat. Cat or fi cotizat si operatorii astia ca sa fie lasati sa isi faca de cap? Dumnezeu si ei stiu. Acu probabil ca nu mai cotizeaza si s-au trezit si cei din administratie. Acestea sunt presupuneri dar oare sunt aproape de realitate?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3966 secunde