Acord provizoriu privind transportul aerian UE - Marea Britanie

375
Acord provizoriu privind transportul aerian UE - Marea Britanie - acordprovizoriuprivindtransportu-1550685009.jpg

Articole de la același autor

Președinția României la Consiliul UE a ajuns la un acord provizoriu cu Parlamentul European cu privire la măsurile de atenuare a dificultăților în conectivitatea aeriană pentru pasageri și transportul de marfă dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, în cazul în care Regatul Unit va părăsi UE fără o înțelegere.


Acordul va permite transportatorilor autorizați din Regatul Unit să furnizeze servicii de transport aerian de bază între Marea Britanie și cele 27 de state membre rămase în UE.


Drepturile vor fi condiționate de acordarea de drepturi egale din partea Regatului Unit și de condiții care să asigure o concurență loială. Acest acord urmează să fie aprobat de către ambasadorii statelor membre în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Consiliului.


Există o dispoziție specială care presupune continuarea zborurilor regulate în temeiul obligațiilor de serviciu public în scopul asigurării continuității serviciilor publice, în timp ce se efectuează adaptările necesare la noua situație.

Un transportator aerian care deține o licență de operare emisă de un stat membru al UE nu mai respectă cerințele UE privind proprietatea și controlul, ci se va supune unei dispoziții speciale după Brexit, iar restricțiile partajate de coduri și leasing de aeronave vor fi permise doar în anumite condiții.


Pentru a beneficia de aceste condiții speciale, transportatorii aerieni vor avea la dispoziție două săptămâni de la intrarea în vigoare a regulamentului să prezinte un plan precis și complet care să stabilească măsurile necesare pentru a asigura respectarea deplină a cerințelor de proprietate și de control în maxim 6 luni de la data aplicării.

Regulamentul urmează să fie adoptat oficial atât de Parlament, cât și de Consiliu. Acesta se aplică până la intrarea în vigoare a unui acord de transport aerian cu Regatul Unit sau până pe 30 martie 2020.

XXX

În conformitate cu principiile generale de luare a unor măsuri de urgență în caz de "no deal Brexit", acțiunile sunt unilaterale la nivelul UE, presupunând că Marea Britanie va recurge la reciprocitate.

Măsurile sunt de natură excepțională și strict limitate în timp, scopul principal fiind de menținere a conectivității de bază între UE și Regatul Unit. Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4499 secunde