80% dintre locuințele românilor pot fi conectate la gaze, pe bani europeni

160
80% dintre locuințele românilor pot fi conectate la gaze, pe bani europeni - gaz-1597759778.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Fondurilor Europene a lansat, pe 17 august 2020, apelul de proiecte intitulat "Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final". Fondurile alocate în acest program se ridică la 235 milioane de euro.

"În prezent, doar aproximativ 30% din gospodării sunt conectate la rețeaua de gaze, scopul asumat de Guvernul României fiind ca peste 80% din casele românilor să beneficieze de acest confort considerat normal în ziua de astăzi. Trebuie să recuperăm anii pierduți până acum! State precum Ungaria sau Polonia au început încă din 2014 acest parcurs cu ajutorul finanțărilor europene", a explicat ministrul Marcel Boloș.

Primul pas a fost adoptarea de către Guvernul României a Ordonanței 128 din 31 iulie care prevede că valoarea Programului național de racordare a populației și clienților noncasnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale va beneficia de o alocare de alte 800 de milioane de euro în perioada de programare 2021-2027. În total, va fi cheltuit un miliard de euro pentru recuperarea decalajelor față de alte țări europene.

În intervalul 17 august - 17 octombrie 2020, pot depune proiecte asociațiile de dezvoltare intercomunitară care au ca obiect de activitate serviciul de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populației, dar și autoritățile publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate ale României. Fiecare proiect va putea avea o valoare maximă de 25 milioane euro. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5138 secunde