Câtă frunză și iarbă

Sudul litoralului se laudă cu peste 50.000 de turiști

652
Sudul litoralului se laudă cu peste 50.000 de turiști - olimp19-1312903784.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna 8 - 14 august 2011 se anunță mai mult decât profitabilă nu doar pentru agenții economici din Mamaia, stațiune care se laudă cu un grad de ocupare de aproape 100%, ci și pentru cei din sudul litoralului românesc.

Potrivit datelor furnizate de către hotelieri, în această săptămână, în stațiunile aferente Mangaliei sunt cazați peste 50.000 de turiști. De asemenea, se estimează că și numărul celor cazați la particulari a depășit așteptările. Peste 10.000 de turiști ar fi ales și această variantă.

Este a doua oară când numărul de turiști din sudul litoralului sare de această cifră, 50.000 (prima dată a fost în week-end-ul cu Liberty Parade) și se estimează un grad maxim de ocupare în perioada Festivalului Mangalia, care începe astăzi.

La această oră, în Saturn gradul de ocupare este 100%, cu un număr de peste 13.000 de turiști. Urmează, în clasament, stațiunile Neptun, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Mangalia și Olimp, în care sunt cazați peste 37.000 de turiști. Doar în Neptun cifra sare de 12.300.

Vestea proastă este că numărul de autovehicule s-a triplat, iar circulația între stațiuni se derulează cu dificultate. Singurul care momentan nu creează probleme este tronsonului Saturn - Venus, unde sunt patru benzi de circulație. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 August 2011
Stire din Social : Mâine plouă pe litoral
Pagina a fost generata in 0.4698 secunde