Poți să-ți supraveghezi copilul pas cu pas?

145
Poți să-ți supraveghezi copilul pas cu pas? - 4octfondbunsupravegh-1380897670.jpg

Articole recomandate

De când a început să meargă la grădiniță sau la școală, îți faci o mulțime de griji pentru copilul tău, mai ales că n-ai la dispoziție o oglindă magică prin care să-l urmărești tot timpul.

Orice părinte este mai liniștit când are informații certe despre ceea ce face odorul lui când este la școală sau rămâne singur acasă, dacă își face temele sau cu ce se delectează atunci când navighează pe internet. Întrucât acest lucru nu este posibil, recomandarea psihologilor este să vorbești cu cel mic, să-i explici de ce este nevoie să muncești și că trebuie să fie cuminte și ascultător atunci când nu ești lângă el.

Pe de altă parte, deși este important să-ți urmărești copilul când nu ești acasă, asta nu înseamnă că trebuie să exagerezi. Pe mă-sură ce ajunge la vârsta adoles-cenței, el trebuie să învețe să se descurce și în afara cuibului familial, adică să-și facă prieteni și să discute cu cei de vârsta lui. Tot în această etapă, el va avea nevoie de mai multă intimitate și va vrea să câștige independență în ochii părinților, așa că nu-l sufocați, pentru că veți risca să se închidă în el și să facă exact invers cum îl sfătuiți.

Program clar

Stabiliți împreună un program pe ore, în care copilul să știe ce are de făcut cât părinții sunt plecați: cât stă la școală și la eventualele cursuri opționale, când ajunge acasă și ce are de făcut atunci când este liber. În acest fel, îi veți ocupa mintea și veți fi sigur că nu se apucă de năzdrăvănii.

Telefonul, un aliat sigur

Dacă cineva se îngrijește de cel mic, puteți să-i transmiteți orarul copilului și să-l întrebați în cursul zilei dacă îl respectă. În acest fel, ca mamă, de exemplu, vei sta mai liniștită că un adult îl veghează și vei putea să-i monitorizezi activi-tățile zilnice. Pentru copiii de peste 10 ani, care stau singuri acasă, regulile se complică. În primul rând, sună-l atunci când termină școala și verifică dacă a trecut pragul casei. Evită să-i telefonezi des, ca să nu simtă că ceva e în neregulă sau să se sature să-ți tot răspundă și să te ignore, ci o dată la două-trei ore, pentru a-i spune ce-ai mai făcut sau la ce să fie atent. Discret, întreabă-l ce face sau dacă are noutăți.

Important! Atunci când rămâne singur acasă, copilul trebuie să aibă acces la o listă în care să se regăsească, pe lângă contactele părinților, numărul la care poate suna de urgență, adică 112 pentru ambulanță, pompieri și poliție. 

Și calculatorul ajută

Dacă este obișnuit să se joace pe calculator, aveți grijă să nu dea peste site-uri nepotrivite vârstei lui, așa că instalați un program care să-i blocheze accesul la paginile de internet deocheate. Dacă nu vă descurcați, cereți ajutorul unui specialist. Dacă a ajuns la adolescență, o modalitate eficientă de a-l urmări când nu sunteți acasă este să vorbiți cu el pe site-urile de socia-lizare. În acest fel, puteți să con-trolați ce fel de prieteni are în listă și cu cine conversează. Dacă observați persoane suspecte care încearcă să-i vorbească, asigura-ți-vă că nu sunt rău intenționate. Numai printr-o supraveghere atentă - ceea ce nu-i prea ușor de făcut, e adevărat - puteți preveni situații care i-ar face mult rău copilului și în prezent, și în viitor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Cum… se tratează gelozia dintre frați
Sâmbătă, 28 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Cum îți ajuți copilul să-și facă prieteni
Sâmbătă, 21 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Ce ascunde rosul unghiilor
Pagina a fost generata in 1.3689 secunde