La pas prin Andalusia, sora mai exotică a Dobrogei

Spania, Andalusia, Costa del Sol, Malaga. Dacă găsești un zbor mai ieftin care ajunge la Alicante, chiar dacă destinația dorită este Malaga, este minunat. Din aeroport se poate închiria o mașină, este de preferat ca rezervarea să se facă încă de acasă, pe internet, pentru a beneficia de prețuri rezonabile și așa ai ocazia să vezi o bună și frumoasă bucată de Spanie.
Drumul (patru sute și ceva de kilometri) este o surpriză continuă. În afara leandrilor și a unui soi de rapiță de vreo trei ori mai mare decât a noastră, care despart sensurile autostrăzii, a cactușilor, agavelor uriașe, a palmierilor și a pestrițelor plantații de măslini care pistruiază dealurile, parcă-ți vine să-ți tot repeți: "am plecat de-acasă, am plecat de-acasă…".
Celor obișnuiți cu peisajul dobrogean, arid, ciulinos, stepos și stâncos, Andalusia li se dezvăluie ca o Dobroge în care ciulinii au crescut mai mari și au devenit cactuși, iar palmierii au fost plantați de… Primărie. Același peisaj arid, stâncos, doar că o idee mai roșiatic, aceeași iarbă subțiriatică, se apleacă blondie în bătaia vântului. Este foarte fami-liar. Mai puțin, firește, autostrada, care te poartă fără emoții sau bătăi de cap spre destinația dorită.

Malaga
Încă de la intrare, ochii ți se cască o dată cu gura la vederea palmierilor ce străjuiesc bulevardele pline de flori. La palmieri seamănă cu bulevardele holywoo-diene atât de cunoscute din fil-mele americane. Flora o asea-mănă cu… Spania. Cu toată ariditatea ei, este atât de florală, încât copacii cresc nu numai pe lângă sau pe blocuri, ci și din blocuri, scoțându-și crengile la aer pe ferestre sau prin balcoane.
Malaga este orașul lui Picasso, căruia îi poartă numele și arta casa memorială devenită muzeu, și al lui Banderas, după care a fost denumit un bulevard de pe malul mării.

Arhitectură și flori
Plimbările pe străduțele înguste, printre clădiri în stil maur, cu arabescuri de gresie colorată și grilaje de fier forjat care susțin ghivece de flori colorate, te scot în piețe largi, străjuite de clădiri impozante pe care le poți admira în întregime de la distanță.
De exemplu, catedrala - o combi-nație de stiluri: renascentist, baroc, gotic, datorită întinderii construcției pe 254 de ani, între 1528 și 1782. Din același motiv și a lipsei banilor, din cele două turnuri planificate inițial, a fost terminat doar unul. De aceea malaghezii au poreclit-o "La Manquita" (Doamna cu un singur braț).
Mergând mai departe, dăm de fortăreața maură Alcazaba, ridicată în 1065, în prezent muzeu arheolo-gic, ce urcă pe dealul Malagăi; și el îți dezvăluie o priveliște care-ți taie respirația. Ochii îți coboară pe coasta dealului plină de boscheți înfloriți în zeci de culori și ajung pe clădirea grandioasei primării malagheze, pe care se opresc să o admire îndelung. Apoi pe frumoasa fântână din vecinătate. Traversează bulevardul și ajung deasupra parcului cu alei împo-dobite de fântâni din secolul XIX, care oferea pe timpul iernii turiștilor străini plimbări calde, înverzite și muzicale, printr-una din cele mai frumoase colecții botanice ale Europei.
În stânga se rotunjește, ca un amfiteatru roman, inconfundabila clădire a Coridei, apoi privirea se pierde în Mediterana, ce așează un fundal albastru acestui decor splendid. Cobori apoi dealul pentru că marea ți-a făcut poftă de-o bălăceală, admirând un cartier select de vile, fiecare cu piscina din dotare așezată în capul vecinului de mai jos.
Pe plaja cartierului, Malagueta - poți savura o bere la halbă cu 8 euro. Dar dacă mai mergi câțiva kilometri ajungi în fostul sat pescăresc, Palo, acum plajă a Malagăi, mai simplă, mai largă, mai pitorească, unde la fiecare zece metri, în bărcuțe de metal, la foc aromat din rădăcini de măslini, sfârâie înșirate pe țepușă sardinele proaspete.