Cum îl convingeți pe copilul mic să doarmă singur

756
Cum îl convingeți pe copilul mic să doarmă singur - somnbebe-1341589567.jpg

Dacă sunteți ca majoritatea părinților, sigur cunoașteți prea bine următorul scenariu: Îl puneți pe cel mic în pat seara, îl îmbrățișați și îi urați noapte bună și vise plăcute. A fost o zi lungă, dar vasele rămase de la cină încă așteaptă, rufele trebuie puse la uscat și nu ați avut nici un moment liber să vă odihniți puțin picioarele. Însă, în loc să vă petreceți seara curățând bucătăria sau în cadă, cu multă spumă, intrați și ieșiți într-una din camera copilului, încercând să-l convingeți să facă nani. Într-un final, trei ore mai târziu, când ați epuizat toate metodele de convingere și ați adormit pe o margine a patului său, capitulează și el.


Ora de culcare poate fi însă destul de dificilă pentru un copil mic. Dincolo de teama de a rămâne singur în cameră, mai este și sentimentul că nu s-a jucat destul, că mai sunt desene animate de văzut la televizor sau povești de citit. "Lupta cu somnul este un mod de a prelua controlul, dar și de a amâna fricile care apar noaptea", explică psihologul Ioana Panciu. Monștri sub pat, schelete în dulap, fulgere, tunete - toate acestea sunt lucruri destul de înfricoșătoare cu care un copil mic are de-a face atunci când rămâne singur noaptea, la el în cameră.

Ce e de făcut
1. Așezați-vă lângă el și vorbiți câteva minute despre ce a făcut peste zi. Uneori copiii se împotrivesc somnului tocmai pentru că au nevoie să ne simtă aproape la sfârșitul zilei. Sigur va fi mai dispus să se culce după ce ne povestește toate isprăvile de peste zi.
2. Stabiliți un ritual de seară. Desenați împreună pe o foaie mare toate etapele înainte de culcare: dușul, spălatul dinților, povestea și sărutul de noapte bună. Anunțați-l când se apropie ora de nani și trebuie să înceapă ritualul pentru ca să nu fie luat prin surprindere.
3. Motivați-l. Atunci când copilul se culcă la ora stabilită, fără prea multe discuții, trebuie să-i oferiți o recompensă. Lăudați-l și puneți o steluță pe lista de fapte bune. Recompensele mai mari pot fi oferite atunci când se strâng, de exemplu, trei steluțe.
4. Lăsați-l să aleagă. "Refuzul de a merge la culcare este o modalitate destul de puternică a copilului de a-și dezvolta personalitatea. O variantă mai bună ar fi să-i oferiți posibilitatea de a alege cu ce pijamale vrea să se îmbrace, ce carte vrea să-i citiți sau despre ce să vorbiți", ne sfătuiește psihologul.
5. Fiți calm, dar ferm. "Dacă plânge sau imploră pentru o excepție la regulile somnului rămâneți pe poziție și nu cedați. Vorbiți-i calm și fără să ridicați tonul, insistând că atunci când expiră timpul e vremea de nani. Dacă îi acordați cele cinci minute suplimentare cerute, sigur veți auzi aceleași tânguieli și mâine seară", mai spune specialistul.
6. Învățați-l să adoarmă singur. Dacă cel mic este dependent de prezența dumneavoastră alături de el până adoarme, acum este momentul să îl încurajați să rămână singur. Puteți să-i explicați că este seară și că trebuie să doarmă, amintindu-i că veniți peste cinci minute să vedeți ce face. Asigurați-l că este în siguranță și că sunteți în apropiere.
7. Pași mici către succes. Nu vă puteți aștepta ca prichindelul să învețe din prima să adoarmă la timp, după scenariul dumneavoastră perfect. "Faceți pași mici: dacă obișnuia să adoarmă în patul părinților, primul pas ar trebui să fie acela de a-l culca în patul lui, în camera lui. Apoi ar trebui eliminate escapadele nocturne în camera părinților, până când va adormi singur și va rămâne toată noaptea la el în cameră. Asta ar putea să dureze chiar și câteva săptămâni", explică Ioana Panciu.
8. Rezolvați problemele. Aflați de ce copilului i se pare foarte greu să doarmă la el în cameră. Întrebați-l foarte clar: este din cauză că nu este obosit, că îi este frică, este prea liniște sau prea întuneric. Scoateți programul la televizor dacă observați că îl ajută și mai bine îi puneți ceva muzică pentru copii înainte de culcare și îi citiți o carte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 02 Iunie 2012
Stire din Sănătate : Pui copt cu caise
Sâmbătă, 26 Mai 2012
Stire din Sănătate : Rețete pentru pici
Pagina a fost generata in 0.2976 secunde