Cum gătești ca să păstrezi vitaminele

96
Cum gătești ca să păstrezi vitaminele - 25septfondgatit-1380128640.jpg

Articole recomandate

Lipsa timpului, oboseala, stresul aproape că le obligă pe gospodine să aleagă, pentru alimentația familiei, mâncăruri care se pregătesc cel mai ușor și în timp cât mai scurt: ai aruncat ingredientele în tigaie, le-ai pus la microunde și gata masa. Dar cum este corect să gătim astfel încât să nu pierdem vitaminele? Există mai multe feluri de a găti sănătos, care cer, într-adevăr, un pic mai mult timp, dar care, pe termen lung, asigură o alimentație plină de vitamine. Iată câteva dintre acestea, recomandate de Click.sanatate.ro: 

Gătitul la aburi păstrează vitaminele

Este una dintre cele mai sănătoase și mai eficiente moduri de a găti în special legumele, carnea de pui și peștele. În acest fel, alimentele nu vin în contact cu apa și nu-și pierd vitaminele și mineralele. Nu ai nevoie de ulei, alte grăsimi sau de sare. Te gândești probabil la acele vase speciale de fiert pe aburi, care sunt mai scumpe. Nu ai neapărat nevoie de ele ca să gătești astfel. Îți trebuie pur și simplu o oală cu capac și o sită. Pui legumele sau carnea în sită, pe care o așezi într-o oală cu puțină apă. Ai grijă ca sita să nu fie în apă, ci deasupra ei. Acoperi oala cu un capac, o pui pe foc și lași alimentele până se pătrund.

Fierberea, a doua opțiune

După gătitul la aburi, fierberea ar fi următoarea modalitate corectă de gătire. Eviți astfel să folosești multe grăsimi și sare în prepararea legumelor și a cărnii, pe de o parte, și conservi o mare cantitate din vitaminele, sărurile minerale și proteinele din alimente, pe de altă parte. Dacă fierbi legumele în puțină apă, doar cât să le acopere, și le ții pe foc un timp scurt, ele își vor păstra o mai mare cantitate de calciu, fier și magneziu.

Le înăbuși: nu distrugi proteinele

Metoda aceasta este potrivită în special pentru carnea de vită și de porc, care se frăgezește mai greu, și pentru rădăcinoase. Pregătite astfel, aceste tipuri de carne își păstrează proteinele de care ai nevoie, iar grăsimile nu-și schimbă proprietățile benefice. Acoperi carnea sau rădăcinoasele cu puțină apă fierbinte și ulei, pui un capac și lași să se înăbușe.

La cuptor: gustoase și sănătoase

Legumele și carnea de orice fel își păstrează o mare parte din vitamine și proteine atunci când sunt gătite în vase de ceramică sau de oțel inoxidabil, la cuptor. Prin căldura degajată treptat la cuptor se formează o crustă deasupra legumelor sau cărnii. Astfel, vitaminele sau proteinele nu sunt dispersate sau distruse. Important e să nu folosești tăvi de teflon zgâriate sau folii de aluminiu, pentru că substanțele nocive din ele trec în mâncare.

Frigerea corectă pe grătar păstrează proteinele

Căldura degajată de grătar învăluie alimentele și creează o crustă delicioasă, în timp ce "miezul" rămâne moale. Această crustă păstrează proteinele bune și nu le transformă în acele grăsimi nocive. Ai grijă însă ca alimentele pe care le pui pe grătar, în special carnea, să nu se ardă. Părțile arse sunt "golite" de orice substanță nutritivă și conțin grăsimi cancerigene. Așadar, acestea sunt, în ordinea prezentării, cele mai recomandate modalități de preparare a mâncărurilor, astfel încât acestea să-și păstreze în proporție cât mai mare posibil vitaminele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 26 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Gogonele murate
Luni, 23 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Ponturi în bucătărie
Luni, 23 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Vasele de gătit, la locul potrivit
Pagina a fost generata in 1.4844 secunde