Copilul nu doarme bine noaptea?

138
Copilul nu doarme bine noaptea? - copilulnudoarmebinenoaptea-1391783518.jpg

Articole de la același autor

Prichindelul este irascibil, plânge din orice și ați observat că noaptea nu se odinește cum trebuie? Dr. Vera Eniko Pall, medic pneumolog din Constanța, îi sfătuiește pe părinți să nu ignore probleme cu somnul pe care le au cei mici. 
"Un semn ușor de observat este starea de somnolență din timpul zilei. Fie observă părinții, fie profesorii sau învățătorii le semnalează acestora că fiului sau fiicei lor le este greu să se concentreze sau să stea treji în timpul orelor. În aceste cazuri, primul pas îl constituie revizuirea și corectarea orei de culcare. Însă, starea de somnolență poate să fie și primul simptom al unei afecțiuni neurologice, narcolepsia, sau al unei tulburări respiratorii - apneea de somn", a afirmat medicul specialist. 
"Copiii cu narcolepsie pot să adoarmă în timp ce vorbesc, mănâncă sau chiar în timp ce merg cu bicicleta. Pot avea dificultăți în controlul sistemului muscular sau pot chiar să se prăbușească în situații în care sunt foarte emoționați. 
Copiii cu apnee de somn pot să aibă un sforăit sonor și, în unele cazuri, dureri recurente de cap în cursul dimineții sau infecții frecvente ale căilor respiratorii. Oricare din aceste simptome impun vizita la medic", a atras atenția dr. Pall. 
Pentru mai multe informații sau pentru programări pentru consultații, medicul specialist poate fi găsit la telefon 0722.302.654.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 07 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Câte ore trebuie să doarmă bebelușii
Vineri, 01 Martie 2013
Stire din Sănătate : Ce efecte are lipsa somnului
Pagina a fost generata in 0.4791 secunde