Ziua Internaţională a Mării Negre, sărbătorită la Universitatea „Ovidius”

193
Ziua Internaţională a Mării Negre, sărbătorită la Universitatea „Ovidius” - 21123760643941618573118948891537-1635421491.jpg

Articole de la același autor

Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole (FSNSA) din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC) organizează vineri, 29 octombrie, începând cu ora 12.00, în mediul online, un simpozion ştiinţific. Acesta este realizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Mării Negre. Potrivit conf. univ. dr. Daciana Sava, organizatorul evenimentului, evenimentul este dedicat, în mod deosebit studenţilor, cercetătorilor, cadrelor didactice, dar şi tuturor celor interesaţi de starea actuală a Mării Negre.

„Temele simpozionului se vor axa pe starea actuală a Mării Negre şi a spaţiului litoral, în general, pe acvacultură, dar şi pe proiectele actuale privind amenajarea spaţiului maritim”, a precizat cadrul didactic. Totodată, pe lângă cadre didactice, studenţi şi masteranzi din cadrul facultăţii, au răspuns invitaţiei de a participa prin scurte prezentări şi reprezentanţi ai Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare „Grigore Antipa” Constanţa, Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Constanţa şi ONG Mare Nostrum Constanţa. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6186 secunde