Ziua Dobrogei, sărbătorită și la Muzeul de Artă Populară Constanța

Miercuri, 13 Noiembrie 2019
187
Și instituțiile de cultură sărbătoresc, astăzi, Ziua Dobrogei. Spre exemplu, Muzeul de Artă Populară Constanța organizează la cei 141 de ani de la revenirea Dobrogei în granițele statului român, o expoziție care are scopul de a surprinde specificul multietnic al teritoriului dintre Dunăre și Mare. Potrivit muzeografilor, evenimentul face parte din programul manifestărilor organizate de Prefectura Constanța, Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța, cu prilejul Zilei Dobrogei.
Expoziția temporară "Dobrogea - Multiculturalitate etnică" este deschisă publicului până la data de 1 decembrie. "Expoziția este completată cu țesături și obiecte de cult aparținând bulgarilor (fețe de pernă cu motive florale, zoomorfe și antropomorfe) și rușilor lipoveni (icoane, mătănii și ștergare), precum și cu o colecție de podoabe din argint aparținând aromânilor și etniilor. 


De asemenea, sunt prezentate și câteva piese din portul de femeie al germanilor", a precizat directorul muzeului, Maria Magiru. În plus, astăzi, 14 noiembrie,  pe lângă expoziția pe care am amintit-o și care poate fi vizitată gratuit, constănțenii mai pot admira expoziția permanentă, "Valori ale culturii populare românești" și expoziția temporară de la parterul muzeului, "Aromânii - Artă și meșteșug". 


De asemenea, sâmbătă, 16 noiembrie, tot a Muzeul de Artă Populară, Prefectura Constanța îi va premia pe cei mai vârstnici reprezentanți ai minorităților, dar și pe cele mai în vârstă persoane născute pe 14 noiembrie, de Ziua Dobrogei.


Pagina a fost generata in 0.3039 secunde