"Voievodul țiganilor", un spectacol plin de acțiune, la Teatrul "Danovski"

384

Articole de la același autor

"Voievodul țiganilor" se întoarce, duminică, 26 ianuarie, la Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța. Acesta este, de fapt, o operetă a cărei muzică a fost compusă în anul 1885 de către Johann Strauss, după un roman al scriitorului maghiar Mor Jokai. 


Exotismul și latura romantică a acestei operete au făcut-o să devină un titlu de vârf al genului, fiind populară în fața publicului din toate epocile.


În vechiul Tomis, regia artistică, scenografia și textul sunt semnate de Lucia Cicoară Drăgan, iar conducerea muzicală îi aparține lui Gheorghe Stanciu. 


Pe scenă, vor urca următorii soliști: Doru Iftene, Laura Eftimie, Lucia Mihalache, Smaranda Drăghici, Daiana Gavrilescu, Constantin Acsinte, Mădălin Băldău, Marius Eftimie, Bogdan Ocheșel, Octavian Minea, Cristian Caragea, Cristian Parmac, Ștefan Acsinte, Marian Irimia, Iulian Bratu, Matias Eftimie și David Popescu. Acestora li se alătură Adrian Stanache, care va fi maestru cor. 


Piesa a avut premiera în luna noiembrie a anului trecut și de atunci s-a bucurat de un mare succes. Cum s-a născut aceasta? 
"O colegă de la Operă, o mare mezzosoprană care ne-a montat alte piese, Lucia Cicoară, și care este un om plin de energie pozitivă, ne-a ajutat să montăm această premieră. Totuși, având în vedere că spectacolul a fost gândit exact cum este și romanul, avem ce ne trebuie, pentru că este un pic mai sumbru. În plus, țiganii nu arată ca cei cu care suntem obișnuiți acum, cu fuste colorate, în mii de culori și plisate. Pe vremea aceea era așa o austeritate în viața lor… ei erau, într-un fel, robi, aveau o altă conduită. Cert este că această piesă este etalonul operetei germane și vieneze, un spectacol foarte interesant, și pentru că acțiunea se petrece în Banat, în secolul XVIII. Desigur, respectăm compozitorul, portul de atunci și îi asigurăm pe constănțeni că vor asista la un spectacol plin de acțiune", a declarat directorul instituției, Daniela Vlădescu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4776 secunde