Vizită de rang înalt la Colegiul "Mircea"

319
Vizită de rang înalt la Colegiul
Zilele trecute, Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" a primit, în premieră, vizita președintelui Asociației Europene a Profesorilor (AEDE), Silvano Marseglia, care a dorit să cunoască instituția pe care o conduce prof. Vasile Nicoară, vicepreședintele Comitetului european-secțiunea română.


Cu acest prilej, am aflat că în bogata activitate pe care a avut-o această asociație internațională, care a produs foarte multe documente programatice și strategice, două sunt esențiale pentru devenirea europeană școlară: Carta Europeană a învățării, care datează din 2002, și un alt document care se referă la profilul profesorului european, realizat în 2012, la Bruges, cu prilejul unui congres special dedicat și pe care îl folosește comisia europeană în cadrul progra-mului Erasmus.


Oaspetele italian a vorbit despre criza pe care o traversează Europa, care este marcată de problema emigranților. 


"Este un moment de mare dificultate în care se află construcția europeană și noi, ca organizație, nu suntem de acord cu multe din cele care se întâmplă. Ne dorim o schimbare în atitudinea manifestată în prezent în statele eu-ropene, militând pentru o Europă fede-rală, în care să eliminăm egoismul care se manifestă acum și care este ruinător și milităm pentru acțiuni care să vină în reînnoirea demersului european: mai combativi, mai activi, mai incisivi. Europa și-a pierdut astăzi identitatea sa de Europă unită. O altă problemă pe care am putea să o evităm prin educație este aceea a terorismului care afectează în prezent statele europene. Ca asociație, putem interveni din interiorul școlii, prin munca noastră didactică de a le dezvolta tinerilor acele valori fundamentale care dau substanță cetățeniei naționale și identității europene", a afirmat oaspetele italian, remarcând în mod deosebit ținuta didactică a Colegiului "Mircea" și faptul că procesul didactic aici este dirijat în sensul dezvoltării personalității culturale a individului. 


Pe de altă parte, prof. Nicoară și-a manifestat intenția de a crea la "Mircea" o pepinieră pentru viitorii studenți, în ideea educației pentru cetățenie europeană care va avea ca finalitate elaborarea unui fel de pașaport cetățenesc european care va completa CV-ul european din prezent. 


"Încercăm, în colaborare cu Universitatea «Ovidius» ca, din anul 2016-2017, să fie introdus un modul opțional, predat studenților de la Științele Educației, prin care li se oferă alte competențe de legislație și cultură europeană, care le vor deschide uși către carierele visate", a adăugat directorul. 


Între 22 și 28 februarie, la "Mircea" vor sosi 30 de profesori din diferite țări europene care vor participa la un important modul de formare.


Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2567 secunde