Viitor cu arma în mână. Începe admiterea în liceele militare

718
Viitor cu arma în mână. Începe admiterea în liceele militare - fotofondadmitereliceemilitare2-1578613265.jpg

Articole de la același autor

Elevii constănțeni de clasa a VIII-a care se gândesc să urmeze o carieră militară pot deja să se înscrie pentru admiterea la liceu. Ei au la dispoziție trei săptămâni pentru a-și pregăti dosarul. Ulterior, vor susține un examen și vor participa la repartizarea computerizată, pentru locurile din colegiile militare. 


Pentru mulți dintre elevii de clasa a VIII-a viitorul pare încă departe. Pentru cei care vor să intre în armată, este însă mult mai aproape. Dacă s-au decis că asta vor să facă, trebuie ca, până pe data de 31 ianuarie, să se înscrie la Centrul Zonal de Selecție și Orientare Constanța pentru a putea candida pentru unul din locurile la colegiile militare din țară. 


După depunerea dosarului, va fi o selecție, urmată de examinarea medicală. Cei selectați vor finaliza recrutarea și întocmirea dosarului de candidat. Abia apoi vor putea participa la concursul de admitere. Cele cinci colegii militare pentru care pot opta sunt "Dimitrie Cantemir" din Breaza, "Mihai Viteazul" din Alba Iulia, "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, "Alexandru Ioan Cuza" din Constanța și "Tudor Vladimirescu" din Craiova. 


Important de reținut este că locurile disponibile pot fi ocupate atât de băieți, cât și de fete. 


Candidații participă la repartizarea computerizată din vară 
Candidații pentru unitățile de învățământ liceal militar trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe criterii specifice. Astfel, ei trebuie să aibă vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul desfășurării concursului de admitere și să fie absolvenți ai învățământului secundar inferior, ciclul gimnazial, sau să facă dovada absolvirii acestuia până la data clasificării finale - ultima fază a concursului de admitere. 


Admiterea în colegiile naționale militare se desfășoară în două etape. Prima este susținerea unui test grilă de verificare a cunoștințelor la disciplinele limba și literatura română și matematică. Cea de-a doua vizează ierarhizarea și repartizarea candidaților în colegiile naționale militare, în funcție de opțiunile exprimate de fiecare candidat. 


Susținerea testului grilă de verificare a cunoștințelor la limba și literatura română și la matematică va avea loc pe 21 mai 2020, între orele 9.00 și 12.00. Fiecare candidat poate opta pentru oricâte colegii naționale militare dorește, din cele cinci existente, în ordinea preferințelor. Opțiunile candidaților se introduc în aplicația Ministerului Educației Naționale, iar admiterea se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor finale de admitere și în funcție de opțiuni. 


Candidații care au fost declarați admiși la test și au participat la Evaluarea Națională sunt ierarhizați și repartizați pe colegii, prin aplicația informatică a Ministerului Educației Naționale sau Comisiei Centrale de repartizare a candidaților în colegiile naționale militare, în limita numărului de locuri aprobate pentru aceste instituții de învățămât.


Media finală de admitere se calculează prin însumarea mediei de admitere calculate potrivit formulei stabilite de Ministerul Educației și Cercetării, care contează 20%, și notei la test, care are o pondere de 80%, pe care candidații l-au susținut deja. În 2019, a fost prima dată când s-a recurs la repartizarea computerizată și pentru aceste licee. 


Înscrieri și pentru Școala de maiștri militari 
De asemenea, până pe 14 februarie, se primesc înscrieri și pentru învățământul postliceal militar de formare a maiștrilor militari. Este vorba despre Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu" din Constanța, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre "Basarab I" din Pitești, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene "Traian Vuia" din satul Boboc, județul Buzău, și Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică din Sibiu.


Se primesc candidați cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a și care au vârsta până în 28 de ani împliniți în cursul acestui an.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0782 secunde