Veste tristă despre Alexandru Arșinel: a fost operat de urgență
Articole recomandate
Elevii Liceului ”Ovidius”, premiați la concursul organizat de Agenția Spațială Europeană
24 Aprilie 2024
Concert de Paști, la Teatrul ”Oleg Danovski”
24 Aprilie 2024
Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului Turc, sărbătorită și la Constanța de UDTR
24 Aprilie 2024
500 de copii din Castelu, reuniți într-o ștafetă pentru o viață mai bună prin educație
23 Aprilie 2024
Alexandru Arșinel a fost operat de urgență și a ratat turneul pe care echipa teatrului Constantin Tănase îl întreprinde în această perioadă, în Spania, din cauza unor probleme grave de sănătate, scrie realitatea.net
A trecut cu bine peste un transplant de rinichi, dar problemele de sănătate nu-i dau pace! Alexandru Arșinel a suferit în urmă cu câteva zile a cincea operație la coloană, asta întrucât actorul abia se mai putea mișca și risca, potrivit propriilor mărturisiri, să ajungă chiar și într-un scaun cu rotile. Motiv pentru care, acesta a fost nevoit să renunțe să mai facă deplasarea cu echipa teatrului Constantin Tănase la turneul pe care îl întreprinde în această perioadă, în Spania, pentru românii din Diaspora, acolo unde și-ar fi dorit foarte mult să fie prezent.
"În ultimul moment, a trebui să renunț la acest turneu pentru care m-am zbătut de vreun an de zile să aibă loc. Era practic exact pentru ce am luptat, iar acum nu am putut ajunge. A trebuit să mă operez. Intervenția chirugicală a avut loc la Spitalul de neochirugie din Ovidiu – Constanța. Mi s-a montat o proteză în locul discului. Este a cincea operație. La coloană, atunci când un nerv este presat, ai niște dureri cumplite, nu-ți găsești poziția de mers, de dormit și riști să ajungi în cărucior. De murit nu se moare așa ușor, dar riscurile sunt altele", a mărturisit Alexandru Arșinel pentru Libertatea.
Actorul a mai spus că operația a fost o reușită.
"Sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu mai fiu operat din nou. Sunt un luptător, mă agăț de viața care e atât de frumoasă", a adăugat Alexandru Arșinel.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 30 Mai 2015
Marţi, 20 Octombrie 2015
Duminică, 30 Noiembrie 2014
Vineri, 27 Septembrie 2013
Sâmbătă, 21 Septembrie 2013
Joi, 12 Septembrie 2013
Luni, 02 Septembrie 2013
Marţi, 27 Decembrie 2011