Condiții mai bune și bani mai mulți pentru profesori

Va curge numai lapte și miere, în școli! Mai credeți în… Moș Crăciun?

1975
Va curge numai lapte și miere, în școli! Mai credeți în… Moș Crăciun? - fotofondsindicateledininvatamant-1544971387.jpg

Articole de la același autor

Sindicatele din învățământ au bătut, recent, palma cu Guvernul și au semnat un acord prin care statul se angajează să dea, în sfârșit, Educației, banii necesari pentru a avea o finanțare îndestulătoare. În acordul semnat de prim-ministrul Viorica Dăncilă, Guvernul promite câte în lună și în stele, ca și cum subfinanțarea din ultimii aproape 30 de ani a fost o mică scăpare neintenționată și că de-acum încolo va curge doar lapte și miere în școli. Promisiunile sunt prevăzute și cu termene limită, multe dintre ele urmând

să se îndeplinească

încă din primele luni ale lui 2019.

Documentul a fost semnat și de liderii sindicatelor reprezentative din învățământ, cum ar fi Anton Hadâr, președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, și Marius Nistor, președintele Sindicatului din Învățământ "Spiru Haret". Acordul vizează, în primul rând, creșterea sumelor destinate finanțării Educației cu cel puțin 15 la sută anual, astfel încât să se ajungă la cel puțin 6% din PIB, salarii mai mari pentru profesori, două salarii brute pentru cursuri și materialele necesare cadrelor didactice, garanții pentru creditele la locuințe pentru angajații din învățământ, prime de 5.000 de euro pentru profesorii care se instalează la țară și șase salarii compensatorii pentru cei care se pensionează.

Nu una, ci trei legi noi…

în Educație

Una dintre cele mai importante măsuri la care se angajează Guvernul este ca, până la 31 martie 2019, să fie elaborate și adoptate Legea Învățământului Preuniversitar, Legea Învățământului Universitar și Statutul Personalului Didactic, precum și ca, până la 1 septembrie 2019, să adapteze, modernizeze și să simplifice programele școlare, conform cerințelor secolului XXI, în corelație cu piața muncii.

Unul dintre angajamentele pe care și le asumă premierul Viorica Dăncilă este devansarea creșterii salariale prevăzute în anul 2022 pentru data de 1 septembrie 2020 pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din învățământ. Creșterile salariale prevăzute pentru 2019 vor fi acordate începând cu 1 ianuarie 2019, iar pentru anul 2020, creșterile salariale vor fi acordate la 1 ianuarie și 1 septembrie 2020.

În Legea privind Statutul personalului didactic se vor prevedea mai multe forme de sprijin de care să beneficieze personalul didactic de predare și data de la care acestea se acordă. Astfel, se va avea în vedere acordarea a două salarii minime brute pe an pentru dezvoltarea personală, precum și pentru materialele didactice necesare procesului instructiv - educativ, precum și acordarea unei garanții de stat de 80% pentru creditul angajat, în vederea achiziționării unei locuințe de către personalul didactic de predare, care nu deține o locuință în localitatea urbană în care își desfășoară activitatea și subvenționarea integrală a dobânzii pentru acest tip de credit. Locuința poate să fie nouă sau să aibă cel mult doi ani vechime.

Prime și salarii compensatorii pentru profesori

Personalului didactic de predare care își desfășoară activitatea în mediul rural i se acordă până la 5.000 de euro pentru achiziționarea terenului necesar construcției unei locuințe sau/și pentru achiziția unei locuințe sau/și pentru modernizarea acesteia. De asemenea, personalul didactic de predare în mediul rural beneficiază și de acordarea unei garanții de stat de 80% pentru creditul angajat, dar și de subvenția integrală a dobânzii.

De asemenea, cadrele didactice din mediul rural vor beneficia de o primă de instalare în cuantum de trei salarii medii brute pe economie dacă se titularizează într-o astfel de școală. În cazul în care cadrul didactic își modifică locul de muncă din mediul rural în mediul urban, demisionează sau intră în concediu fără plată, în mai puțin de cinci ani școlari de la data titularizării, va restitui o parte din indemnizație, proporțional cu numărul anilor școlari în care nu desfășoară activitatea în mediul rural. Iar cadrele didactice cu o vechime efectivă în învățământ de minimum 30 de ani vor primi, la pensionare, șase salarii medii brute pe economie.

Utopii: fără două schimburi

în școli și licee

Conform acordului, începând de la 1 septembrie 2019, elevii din învățământul profesional care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu și care se obligă să lucreze minimum cinci ani în România vor beneficia de decontarea integrală a cheltuielilor privind cazarea, hrana și transportul pe toată durata cursurilor și a practicii școlare.

Tot la capitolul promisiuni vechi, intră și angajamentul ca Ministerul Educației Naționale și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să elaboreze o strategie pentru dezvoltarea infrastructurii școlare, astfel încât toate unitățile de învățământ preuniversitar să învețe într-un singur schimb. Asta nu se va întâmpla însă prea curând, căci termenul propus este de 31 decembrie 2019.

Guvernul se mai angajează ca, până în 31 martie 2019, să creeze cadrul legal pentru construirea a cel puțin 1.000 de grădinițe cu program sportiv. Ultima prevedere a acordului cu pricina este că învățătorii și profesorii nu pot face pregătire în particular cu elevii sau studenții cu care desfășoară activități didactice.

★ ★ ★

Dincolo de faptul că aceste promisiuni au mai fost auzite și niciodată respectate, acordul respectiv pare făcut pe genunchi. Documentul legislativ conține numeroase greșeli gramaticale, dezacorduri și cacofonii, părând mai degrabă scris de un elev de clasa a V-a. Rămâne de văzut și câte vor fi îndeplinite și mai ales când.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4662 secunde