Universitățile, închise. Cursuri online și teme de la domiciliu pentru studenți

Miercuri, 08 Aprilie 2020
582
Universitățile vor rămâne închise cel puțin încă o lună de zile. Cursurile mutate în online se bucură, în unele cazuri, și de prezența studenților care nu prea ajungeau pe la facultate. Însă, deocamdată se caută soluții pentru a putea fi susținute online și examenele, astfel încât anul universitar să nu fie prelungit.

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că activitatea academică va fi reluată în universități abia după încetarea stării de urgență, atunci când vor decide organele competente. Până atunci, studenții ar trebui să continue învățarea, după materialele puse la dispoziție de profesori, și să participe la cursurile online.



"Activitățile se vor desfășura în mediul online, cu excepția celor care necesită laborator sau proiect. Activitățile care impun interacțiunea față în față vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgență. Admiterea la ciclul de licență în învățământul universitar se va organiza după susținerea examenului național de Bacalaureat, iar adminiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susținerea examenului de licență sau dizertație", a precizat ministrul Educației.


Totodată, au fost aduse câteva modificări legislative care să permită desfășurarea activității în instituțiile de învățământ superior, în această perioadă. "Am fost nevoiți să emitem câteva acte normative la nivel de ordin de ministru, prin care să derogăm de la prevederile legale în vigoare anumite chestiuni. În primul rând, în această perioadă, examenele se pot derula online, acolo unde lucrul acesta este posibil. Fiecare universitate, în baza autonomiei universitare și cu asumarea responsabilității publice, va stabili un grafic de recuperare a activităților practice care necesită experiment și interacțiunea față în față, în sistem modular intensiv, în așa fel încât toți studenții noștri să parcurgă materia aferentă semestrului al doilea", a explicat Gigel Paraschiv, secretar de stat în cadrul Ministrului Educației și Cercetării.


Potrivit acestuia, examenele de finalizare a studiilor se pot susține online, cu o procedură stabilită la nivelul fiecărei universități, însă, "fără a face rabat la calitate". În plus, conform cerinței Ministerului Educației, aceste examene trebuie înregistrate și arhivate la nivelul fiecărei universități.


Studenții propun examene orale online


La rândul lor, reprezentanții studenților cer ca universitățile să își dezvolte capacitatea instituțională pentru a putea oferi tuturor cadrelor didactice suportul tehnic, atât aparatură cât și consiliere, în vederea realizării online a cursurilor, seminarelor și laboratoarelor. De asemenea, acestea ar trebui înregistrate și publicate pe platforme online, fie cu acces deschis, public, fie cu acces limitat, doar pentru studenții care le urmează.

Mai mult, ligile de studenți solicită ca, în situația în care nu vor putea fi organizate examenele în mod normal, acestea să fie înlocuite cu examene orale online și/sau lucrări practice ori referate.

Pagina a fost generata in 0.1483 secunde