Universitatea „Ovidius” promovează activităţile în aer liber

293
Universitatea „Ovidius” promovează activităţile în aer liber - uoc1-1636880106.jpg
Zilele trecute, Universitatea „Ovidius din Constanța (UOC) a participat la cea de-a treia întâlnire transnaţională din cadrul proiectului „Open Air Sport”. Potrivit prof. univ. dr. Alin Larion, managerul proiectului, reuniunea s-a desfăşurat în localitatea Sulmona (Italia) și a avut scopul de a semna un acord general în cadrul proiectului, pentru dezvoltarea organizării unor evenimente comune de alergare în 2022, în diferite țări europene, sub patronajul marelui poet Publius Ovidius Naso.

„În cadrul întâlnirii au fost purtate discuții în vederea organizării unei curse transnaționale care să reunească pe de-o parte, sportivi de performanță, iar pe de altă parte, sportivi amatori, dornici de mișcare în aer liber. Evenimentul se va intitula «Ovidio Running» și se va desfășura în mai multe orașe din Europa, printre care se vor regăsi, cu siguranță, Constanța și Sulmona”, a precizat cadrul didactic.

Precizăm că proiectul „Open Air Sport” promovează desfășurarea activităților sportive în aer liber, fără echipamente și infrastructură costisitoare, accesibile tuturor și practicabile în medii naturale. De asemenea, acesta mai vizează crearea de conexiuni între activitățile sportive, cultura locală și noile tehnologii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6274 secunde