Universitatea Ovidius Constanța. In memoriam, prof.univ.dr. Eugeniu Ilicea

963
Universitatea Ovidius Constanța. In memoriam, prof.univ.dr. Eugeniu Ilicea - deces-1604676933.jpg

Articole de la același autor

Ne exprimăm regretul profund la vestea decesului colegului nostru, prof. univ. dr. Eugeniu Ilicea, cadru didactic titular în cadrul Facultății de Medicină, timp de 15 ani, începând din 1996, și profesor asociat până în anul 2018. 


Domnul profesor Ilicea a fost membru fondator și vicepreședinte al Societății Academice de Medicină de Familie din România, numele său reprezentând, astăzi, un reper în înființarea și dezvoltarea specialității de Medicină de Familie din țara noastră. Pentru aportul deosebit adus evoluției acestei discipline, pentru numeroasele articole, studii și publicații ce au vizat-o, pentru generații de studenți și rezidenți, cărora le-a călăuzit pașii cu pasiune și determinare, în cei 22 de ani de activitate în cadrul UOC, domnul profesor Ilicea va rămâne în amintirea noastră ca un mentor dedicat, un bun coleg și dascăl.   


Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut. 
Dumnezeu să-l odihnească în pace!






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5348 secunde