"Universiada" bagă-n competiție sute de studenți constănțeni

370

Articole recomandate

În scurt timp, sute de tineri din județul nostru se vor întrece în cadrul unuia dintre cele mai mari evenimente sportive din Constanța: "Universiada". La acest moment, ei se antrenează zi de zi, pentru a putea face față competiției și, desigur, pentru a se afla printre câștigători.

"Eu m-am înscris la volei. Practic acest sport din școala generală, dar competiția aceasta este o mare provocare pentru mine", ne-a declarat Ioana, o studentă ce speră să se afle printre ocupanții primelor locuri.

"Sportul este viața mea. Nu puteam sta deoparte la această acțiune organizată de colegii noștri din ligă. Înainte de toate, însă, facem mișcare și asta este bună pentru toată lumea", a precizat Radu, un alt participant.

Evenimentul se va desfășura între 7 și 10 mai, când studenți de la Universitatea Maritimă, Universitatea "Ovidius" și Academia Navală "Mircea cel Bătrân" vor participa la unul dintre cele mai mari evenimente sportive desfășurate la nivel județean: "Universiada - Tomis 2018".

Potrivit organizatorilor, peste 150 dintre aceștia se vor întrece la handbal, volei, baschet și fotbal, timp de trei zile, urmând ca ocupanții primelor locuri să fie premiați în data de 10 mai.

Scopul acestui eveniment este de a implica studenții într-un eveniment comun și de a reașeza Constanța pe harta evenimentelor sportive importante.

Organizatorii sunt de părere că acest eveniment este inedit, pentru că mobilizează studenții de la universități diferite și îi aduce în același ring. Acolo, fiecare participant va lupta pentru a câștiga prestigiul sportiv al propriei instituții, aceasta fiind poate una dintre cele mai importante motivații.

"Universiada" cuprinde patru sporturi în care se vor confrunta echipele: handbal, volei, baschet și fotbal. Competițiile se vor desfășura la baza nautică a UOC. Evenimentul va debuta pe 7 mai, în Aula Magna a Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", urmând ca, pe 8-9 mai, să aibă loc meciurile din faza grupelor, pentru toate cele patru sporturi, toate la Baza Nautică a Universității "Ovidius".

În ultima zi, pe 10 mai, vor avea loc meciurile din fazele finale ale celor patru sporturi, toate în aceeași locație.

Cu acest eveniment, studenții celor trei universități și-au propus să reînvie tradiția evenimentelor sportive de amploare, la nivel național.

De precizat că "Universiada" reprezintă, după Jocurile Olimpice, cel mai mare eveniment sportiv din lume, iar de-a lungul istoriei, România a fost gazda ediției de iarnă a Universiadei din 1951 (Poiana Brașov), dar și a Universiadei de vară în anul 1981 (București). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5714 secunde